[miercuri, 8 mai] Învierea celor doi martori

 

 

4. Citește Apocalipsa 11:11. Ce prevede acest text despre Cuvântul lui Dumnezeu?

 

La sfârșitul Revoluției Franceze, Cuvântul lui Dumnezeu avea să revină, metaforic, la viață. Avea să aibă loc o redeșteptare puternică. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Dumnezeu a ridicat oameni hotărâți să ducă Evanghelia până la marginile pământului – de exemplu, pe William Carey, care a ajuns până în India și a tradus Biblia în zeci de dialecte indiene. Motivați de puterea Bibliei, au fost trimiși misionari în întreaga lume. Și nu este întâmplător că aceste eforturi misionare mondiale au apărut după Revoluția Franceză. Cuvântul lui Dumnezeu era viu și, deși păruse „mort”, acesta trăia în continuare în inima credincioșilor și avea să-și redobândească puterea – așa cum au prezis profețiile  din Apocalipsa. „Necredinciosul Voltaire a spus odată cu îngâmfare: «M-am săturat să-i aud pe oameni repetând că 12 bărbaţi au întemeiat religia creştină. Voi dovedi că un singur om este destul pentru a o distruge.» Au trecut generaţii întregi de la moartea lui. Milioane de oameni s-au unit în lupta contra Bibliei. Dar este atât de departe de a fi distrusă, încât acolo unde în timpul lui Voltaire erau o sută, acum sunt zece mii, chiar mai mult, o sută de mii de exemplare ale cărţii lui Dumnezeu. Potrivit unui reformator creștin timpuriu, «Biblia este o nicovală pe care s-au tocit multe ciocane»” (Tragedia veacurilor, p. 288).

 

5. Citește Psalmii 119:89 și 111:7,8. Ce ne spun aceste pasaje despre Biblie și de ce ne putem încrede în ea?

 

Cuvântul lui Dumnezeu poate fi atacat sau interzis, dar nu va dispărea niciodată. Până și mulți dintre cei care se declară creștini îi subminează autoritatea în diferite moduri, punând la îndoială anumite părți din Biblie sau accentuând atât de mult elementele umane, încât Scriptura își pierde aproape în totalitate amprenta divină, iar adevărul lui Dumnezeu este compromis. Nu trebuie să ne lăsăm niciodată, sub nicio formă, seduși de aceste atacuri asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Acesta este încă viu astăzi, se adresează inimii oamenilor și le insuflă o  viață nouă acelora care sunt dispuși să asculte Cuvântul și să îi urmeze învățăturile. Care sunt profețiile care îți vorbesc personal în mod special și de ce?

 

 

Post-ul [miercuri, 8 mai] Învierea celor doi martori apare prima dată în Studiu Biblic.






Biblia zilnică BibliaZilnica.ro