[vineri, 3 mai]

 

 

„Slujitorii credincioşi ai lui Dumnezeu nu au trudit singuri. Când puterile, stăpânirile şi duhurile rele din locurile cereşti s-au unit împotriva lor, Domnul nu Și-a părăsit poporul. Dacă ochii lor ar fi fost deschişi, ar fi văzut o dovadă evidentă a prezenţei şi ajutorului divin, asemănătoare cu aceea dată unui profet din vechime. Când slujitorul i-a arătat lui Elisei armata duşmană care îi înconjura şi le tăia orice posibilitate de scăpare, profetul s-a rugat: «Doamne, deschide-i ochii să vadă» (2 Regi 6:17). Şi, iată, muntele era plin cu care şi cai de foc, armata cerului era pregătită pentru a-l ocroti pe omul lui Dumnezeu. Tot astfel i-au păzit îngerii pe apărătorii cauzei Reformei. […] Când duşmani puternici s-au unit pentru a distruge credinţa reformată şi mii de săbii păreau gata să fie scoase din teacă împotriva ei, Luther scria: «Satana îşi arată furia. Prelaţii nelegiuiţi conspiră, iar noi suntem ameninţaţi cu război. Îndemnaţi-i pe oameni să se lupte vitejeşte înaintea tronului lui Dumnezeu, prin credinţă şi rugăciune, astfel încât duşmanii noştri, învinşi de Duhul lui Dumnezeu, să fie constrânşi la pace. Principala noastră nevoie, lucrarea noastră de seamă, este rugăciunea. Oamenii să ştie că acum sunt expuşi tăişului sabiei şi furiei lui Satana, de aceea să se roage»” (D’Aubigné, vol. 10, cap. 14, citat în Ellen G. White, „Tragedia veacurilor”, p. 208, 209).

 

 

Post-ul [vineri, 3 mai] apare prima dată în Studiu Biblic.






Biblia zilnică BibliaZilnica.ro