[sâmbătă, 13 aprilie] Lumina alungă întunericul
Text de memorat:
Ioan 12:35
„Isus le-a zis: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; cine umblă în întuneric nu ştie unde merge”.
În Apocalipsa, diavolul este descris ca un balaur și un șarpe (12:9). Este un balaur pentru că vrea să distrugă poporul lui Dumnezeu și un șarpe pentru că folosește minciuni viclene pentru a înșela. După moartea Domnului Hristos, mii de oameni au fost torturați, aruncați la lei și arși pe rug de Roma imperială. În ciuda acestor pedepse crude, mulți au rămas credincioși, Evanghelia a continuat să se răspândească și biserica a crescut. Drept rezultat, Satana și-a schimbat strategia. Mulți păgâni au fost botezați, dar fără o instruire temeinică în ce privește adevărul biblic. Deoarece conducătorii îmbinau adevărurile Scripturii cu tradițiile populare, rătăcirea a inundat biserica. Secolele IV și V au fost epoci de compromis, în care practicile păgâne erau combinate cu învățăturile creștine.
Dar, și în cele mai dificile vremuri, Dumnezeu a fost cu poporul Său, care, prin puterea Duhului Sfânt, a rămas neclintit, chiar și în fața presiunii de a renunța la convingerile sale. Copiii lui Dumnezeu au rămas loiali voii lui Dumnezeu descoperite în Scriptură și au apărat cu fermitate adevărul Cuvântului Său.
Studiu zilnic
Biblia: Ezechiel 13 – 19
1. Ce ziceau prorocii mincinoși când rătăceau pe poporul Domnului?
2. Cu ce lemn dintre copacii din pădure sunt comparați locuitorii Ierusalimului?
3. Care a fost nelegiuirea surorii Sodoma?
4. Ce se va întâmpla cu sufletul care păcătuiește?
Ellen G. White: „Divina vindecare”, capitolul „Stimulente și narcotice”
5. Care este singura cale sigură în ce privește ceaiul, cafeaua, tutunul și băuturile alcoolice?
Post-ul [sâmbătă, 13 aprilie] Lumina alungă întunericul apare prima dată în Studiu Biblic.
Biblia zilnică BibliaZilnica.ro