[vineri, 27 octombrie]

 

 

„Iubirea față de sufletele pieritoare a inspirat rugăciunea lui Avraam. […] Profundul său interes pentru Sodoma ne înfățișează neliniștea pe care ar trebui s-o simțim pentru cei nepocăiți. Noi ar trebui să cultivăm ură față de păcat, dar milă și iubire față de cei păcătoși. De jur împrejurul nostru sunt suflete care se cufundă într-o ruină la fel de groaznică și lipsită de speranță ca aceea care s-a abătut asupra Sodomei. În fiecare zi, timpul de probă al unora se sfârșește. În fiecare ceas, unii trec dincolo de hotarul îndurării. Și unde sunt oare glasurile de avertizare și de îndemnare care să-l determine pe păcătos să fugă de această îngrozitoare nenorocire? Unde sunt oare mâinile acelea întinse care să-l tragă înapoi de la moarte? Unde sunt oare aceia care, în umilință și cu o credință stăruitoare, să mijlocească la Dumnezeu pentru el?

 

Atitudinea lui Avraam era atitudinea lui Hristos. Fiul lui Dumnezeu este El Însuși un mare Mijlocitor în favoarea păcătosului. El, care a plătit prețul pentru răscumpărarea omului, cunoaște valoarea sufletului omenesc. Cu o aversiune față de rău care poate exista numai într-o natură lipsită de orice pată a păcatului, Hristos a manifestat față de păcătos o iubire pe care numai bunătatea infinită o poate concepe” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 140).

 

 

Post-ul [vineri, 27 octombrie] apare prima dată în Studiu Biblic.