[sâmbătă, 23 septembrie] Efeseni cu inima
Text de memorat:
Efeseni 2:8-10
„8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. 9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. 10 Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele”.
Cei care vizitează Londra urcă în London Eye, care este o roată gigantică. De la 130 de metri deasupra fluviului Tamisa poți vedea totul: Big Ben, clădirea Parlamentului, palate și catedrale istorice. Pentru teologul englez Tom Wright, „Epistola către efeseni este un fel de London Eye pentru celelalte epistole ale lui Pavel. Nu este cea mai lungă sau cea mai amplă dintre scrierile sale, dar oferă o perspectivă asupra întregului peisaj care îți taie răsuflarea. De aici, când roata se întoarce, ai pe rând o vedere panoramică asupra fiecărei teme” („Paul for Everyone”, 2004, p. 3).
În Efeseni, Pavel nu se concentrează pe probleme locale, ci pare să se adreseze credincioșilor de pretutindeni și bisericilor creștine de oriunde. Nota atemporală a epistolei face ca „priveliștea care îți taie răsuflarea” prezentată de Pavel să ne invadeze lumea și gândirea. Recapitulând fiecare capitol, să avem în minte următoarea întrebare: Ce adevăruri importante încorporate în Efeseni ar trebui să ne influențeze continuu viața de credincioși?
Studiu zilnic
Biblia: Psalmii 134 – 140
1. Ce face Domnul în cer, pe pământ, în mări și adâncuri?
2. În câte versete se repetă expresia „în veac ține îndurarea Lui” în Psalmul 136?
3. Unde își atârnaseră harpele israeliții?
4. Unde se închina David?
Ellen G. White: „Rugăciunea”, capitolul 32 (ultimele 15 paragrafe – de la textul din Coloseni 2:10)
5. De ce învățătura Scripturii nu are un efect mai mare asupra tinerilor?
Post-ul [sâmbătă, 23 septembrie] Efeseni cu inima apare prima dată în Studiu Biblic.