[sâmbătă, 2 septembrie] Loialitatea supremă față de Hristos

 

 

Text de memorat:

 

Efeseni 6:9

„Şi voi, stăpânilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii care ştiţi că Stăpânul lor şi al vostru este în cer şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului”.

 

În 2018, un artefact de la Muzeul Bibliei din Washington, D.C., a atras mult interes. Era o Biblie comprimată care urmărea să transmită elementele esențiale ale credinței în timp ce elimina orice pasaj care putea instiga sclavii la revoltă. Publicat în 1808, textul nu elimina doar câteva pasaje de aici, de colo. Lipsea 90 la sută din Vechiul Testament și 50 la sută din Noul. Din cele 1.189 de capitole din Biblie, au rămas doar 232. Pasajele care par să consolideze instituția sclaviei au fost lăsate complet intacte, inclusiv texte folosite adeseori greșit, precum: „Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos” (Efeseni 6:5).

 

Astăzi, în vremea și cultura noastră, provocarea importantă este să citim Efeseni 6:1-9 în contextul întregii narațiuni a mântuirii, așa cum este redată în întreaga Biblie. Ce putem învăța din modul în care aplică Pavel valorile Evangheliei la structurile sociale defectuoase din zilele lui?

 

 

Studiu zilnic

 

Biblia: Psalmii 113 – 119
1. Ce anume au sărit ca niște miei?
2. Cine nu laudă pe Domnul?
3. Cine intră pe poarta Domnului?
4. Pe ce Își întemeiază Dumnezeu învățăturile?

 

Ellen G. White: „Rugăciunea”, capitolul 31 (primele 21 de paragrafe).
5. Cum sunt făgăduite toate darurile lui Dumnezeu?

 

 

Post-ul [sâmbătă, 2 septembrie] Loialitatea supremă față de Hristos apare prima dată în Studiu Biblic.