[sâmbătă, 27 mai] Amăgirile finale ale lui Satana

 

 

Text de memorat: 

 

Ioan 17:17

„Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul”.

 

Era una dintre acele dimineți superbe de septembrie, în Chicago. În timp ce soarele răsărea asupra Lacului Michigan și oamenii erau blocați în trafic, în drum spre muncă, pe Autostrăzile Kennedy și Eisenhower, iar copiii porneau pe drumul spre școală, a început să circule o poveste înfiorătoare care a semănat frica în inimile locuitorilor orașului Chicago. Oamenii se îmbolnăveau îngrozitor și unii chiar mureau la câteva ore după ce luau pastile de Tylenol. În urma testelor, s-a dovedit că fiecare capsulă conținea cianură de potasiu, o otravă mortală. O persoană bolnavă mintal modificase compoziția medicamentelor. Nici până astăzi nu s-a aflat cine a făcut lucrul acesta.

 

După cum am văzut, Apocalipsa ne avertizează că „locuitorii pământului” vor bea o poțiune mortală, numită „vinul Babilonului”. Acestea sunt doctrinele și învățăturile false care, la sfârșit, vor duce la moarte. Totuși, lumea nu este lăsată fără antidotul, protecția, împotriva acestei otrăvi spirituale: cele trei solii îngerești.

 

În studiul din această săptămână vom continua să analizăm nu numai amăgirile Babilonului, ci și planul lui Isus de a ne salva din ele și din moartea pe care, altfel, ar aduce-o asupra noastră.

 

 

Post-ul [sâmbătă, 27 mai] Amăgirile finale ale lui Satana apare prima dată în Studiu Biblic.