[vineri, 7 aprilie]
„Este o lege a naturii intelectuale și spirituale aceea că prin privire suntem schimbați. Mintea se adaptează treptat la subiectele asupra cărora i se îngăduie să zăbovească. Ea este absorbită de ceea ce este obișnuită să iubească și să respecte. Omul nu se va ridica niciodată mai sus decât modelul lui de curăție, de bunătate sau de adevăr. Dacă eul este idealul lui, niciodată nu va atinge altul mai înalt. Mai degrabă se va coborî continuu, din ce în ce mai mult. Numai harul lui Dumnezeu are putere să-l înalțe pe om. Lăsat în puterea lui, drumul va merge în mod inevitabil in jos” (Ellen G. White, „Tragedia veacurilor”, p. 555).
În mod subtil, aproape imperceptibil la început, caracterele și personalitățile noastre se schimbă în funcție de semințele pe care le semănăm în mintea noastră. Dacă semeni semințe bune, vei aduce roade bune. Dacă semeni semințe rele, vei aduce în caracterul tău roadele acestei lumi. Dacă semănăm indiferență față de Dumnezeu și față de valorile și prioritățile spirituale, culegem fructele indiferenței: apatie, un sentiment de deșertăciune și frustrare în viața noastră spirituală. De aceea, cei care gândesc: Știu că într-o zi va veni persecuția finală, „semnul fiarei” și toate celelalte, și atunci voi face ceea trebuie aleg o cale foarte periculoasă. Dumnezeu ne cheamă acum, în clipa aceasta, să Îi predăm viața noastră. Cu cât mai mult amână cineva să răspundă Duhului Sfânt, cu atât i se împietrește inima mai tare față de îndemnurile lui Dumnezeu și este mai predispus să fie păcălit și să creadă minciunile celui rău.
Post-ul [vineri, 7 aprilie] apare prima dată în Studiu Biblic.