[vineri, 24 martie]

 

 

Iată o descriere a unei familii bisericești ai cărei membri sunt administratori credincioși ai bunurilor lui Dumnezeu pe pământ:

 

• Pastorii și liderii bisericii locale au reușit să învețe, să instruiască, să sprijine și să încurajeze membrii bisericii în ce privește administrarea financiară biblică.

 

• Credincioșii implementează principiile biblice și își măresc generozitatea, economisind în mod regulat pentru situații neprevăzute și scăpând din robia datoriilor și a consumului. Stilul lor de viață este marcat de moderație, disciplină și mulțumire. Banii nu mai sunt dumnezeul rival și oamenii progresează în relația lor cu Dumnezeul Creator.

 

• Este dimineața de Sabat și credincioșii sosesc pentru serviciile divine. Comportamentul lor transmite pace – o lipsă de îngrijorare cu privire la chestiunile financiare, un sentiment omniprezent de mulțumire și recunoștință. Conflictul marital cu privire la bani a fost eliminat la scară largă. Toți intră la închinare cu nerăbdare, așteptând prezența și lucrarea lui Dumnezeu în mijlocul lor.

 

• Proiectele bisericii sunt în totalitate finanțate, iar impactul este unul puternic. Dragostea lui Hristos ajunge la cei în nevoie într-un mod concret. Există constant fonduri pentru asigurarea de mijloace care să sprijine lucrarea într-un mod extraordinar.

 

Întrebarea care ne stă în față este: Ce ne cheamă Dumnezeu să facem cu resursele pe care ni le-a încredințat?

 

Post-ul [vineri, 24 martie] apare prima dată în Studiu Biblic.