[Miercuri, 15 februarie] Zacheu

 

 

Zacheu era un evreu bogat care își câștiga existența lucrând ca vameș pentru romani. Deoarece el și ceilalți vameși impuneau taxe mai mari decât cele prevăzute, Zacheu era urât de compatrioți și numit „păcătos”. El locuia în Ierihon, care se afla pe o rută comercială importantă. Întâlnirea dintre Zacheu și Isus nu a fost o coincidență. Zacheu părea să se fi pocăit și voia să facă niște schimbări în viață. Auzise despre Isus și voia să Îl vadă. Vestea că grupul cu care călătorea Isus avea să ajungă la Ierihon în ziua aceea trebuie să se fi răspândit. Isus trebuia să treacă prin Ierihon venind dinspre Galileea, în ultimul Lui drum spre Ierusalim. Primele cuvinte ale lui Isus către Zacheu au dovedit că, încă dinainte de a intra în cetate, Isus știa totul despre el.

 

4. Citește Luca 19:1-10. Ce diferențe găsești între experiența lui Zacheu cu Isus și cea a tânărului bogat?

 

Luca 19:1-10

„Isus a intrat în Ierihon şi trecea prin cetate. 2 Şi un om bogat, numit Zacheu, mai-marele vameşilor, 3 căuta să vadă care este Isus, dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură. 4 A alergat înainte şi s-a suit într-un dud ca să-L vadă, pentru că pe drumul acela avea să treacă. 5 Isus, când a ajuns la locul acela, Şi-a ridicat ochii şi i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”. 6 Zacheu s-a dat jos în grabă şi L-a primit cu bucurie. 7 Când au văzut lucrul acesta, toţi cârteau şi ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!” 8 Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit”. 9 Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam. 10 Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.””

 

Zacheu și tânărul bogat aveau câteva lucruri în comun. Ambii erau bogați, ambii voiau să Îl întâlnească pe Isus și ambii voiau viața veșnică. Dar asemănările se opresc aici. Observăm că, atunci când Zacheu a spus că avea să dea săracilor „jumătate din avuția” lui (Luca 19:8), Isus a acceptat acest gest ca expresie a unei adevărate experiențe de convertire. Nu i-a spus: „Îmi pare rău, dar, ca și în cazul tânărului bogat, vreau totul sau nimic. Jumătate nu-i destul!” De ce? Cel mai probabil pentru că, deși Zacheu ținea la bogăția lui, aceasta nu era un dumnezeu pentru el, cum era pentru tânărul bogat. De fapt, chiar dacă nu știm ce anume i-a spus Isus, Zacheu este cel care vorbește primul despre dăruirea de bani săracilor. În schimb, Isus a fost cel care i-a spus în mod expres tânărului bogat să renunțe la tot, deoarece, în caz contrar, bogăția l-ar fi distrus. Deși, ca orice altă persoană bogată, trebuia să fie atent la pericolele bogăției, Zacheu părea să o țină sub control mai bine decât tânărul bogat.

 

„După ce tânărul bogat se depărtase de Isus, ucenicii rămăseseră uimiți de cuvintele Învățătorului lor: «Cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu!» Ei își ziseseră apoi unii altora: «Cine poate atunci să fie mântuit?» Acum aveau o demonstrație a adevărului din cuvintele lui Hristos: «Lucrul acesta este cu neputință la oameni, dar nu la Dumnezeu» (Marcu 10:24,26,27; Luca 18:27). Ei au văzut cum, prin harul lui Dumnezeu, un bogat poate să intre în Împărăție” (Ellen G. White, „Hristos, Lumina lumii”/„Viața lui Iisus”, p. 555). 

 

Post-ul [Miercuri, 15 februarie] Zacheu apare prima dată în Studiu Biblic.