miercuri, 11 ianuarie] Contractul zecimii

 

 

Există o legătură spirituală strânsă între practica zecimii și relația noastră cu Dumnezeu. Israeliții prosperau atunci când ascultau de Dumnezeu și erau credincioși în darea zecimii. În schimb, când nu ascultau și nu erau corecți cu zecimea, treceau prin greutăți. Păreau să urmeze un ciclu al ascultării și prosperității, urmat de neascultare și probleme. În timpul unei astfel de perioade de neascultare, Dumnezeu, prin profetul Maleahi, a propus un contract bilateral cu poporul Său.

 

4. Citește Maleahi 3:7-11. Care sunt făgăduințele și obligațiile din aceste versete?

 

Maleahi 3:7-11

„ Din vremea părinţilor voştri voi v-aţi abătut de la poruncile Mele şi nu le-aţi păzit. Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor. Dar voi întrebaţi: ‘În ce trebuie să ne întoarcem?’ 8 Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: ‘Cu ce Te-am înşelat?’ Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. 9 Sunteţi blestemaţi câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime! 10 Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. 11 Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) şi nu vă va nimici roadele pământului, şi viţa nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oştirilor”.

 

Dumnezeu le-a promis că, dacă ei aveau să se întoarcă la El, și El avea să Se întoarcă la ei. Când L-au întrebat ce vrea să spună prin întoarcerea la El, le-a spus în mod explicit: „Nu Mă mai înșelați cu zecimile și darurile!” Înșelăciunea comisă de ei era motivul pentru care erau blestemați. Iată soluția lui Dumnezeu la problema blestemului: „Aduceți însă toate zeciuielile în vistierie” (Maleahi 3:10, NTR) și, dacă veți face lucrul acesta, „veți vedea dacă nu voi deschide pentru voi stăvilarele cerului și dacă nu voi turna peste voi binecuvântare până nu veți mai avea loc unde s-o țineți”. Dacă nu mai avem loc unde să o ținem, înseamnă că avem un surplus, din care putem să îi ajutăm pe alții și  putem contribui la avansarea cauzei lui Dumnezeu.

 

„[Dumnezeu] vă dă binecuvântările Lui, iar în schimb vă cere să Îi aduceți zecimile și darurile voastre. Nimeni nu va îndrăzni să spună că nu a avut cum să înțeleagă acest aspect. Planul lui Dumnezeu referitor la zecimi și la daruri este clar stabilit în capitolul 3 din Maleahi. Dumnezeu Își cheamă agenții umani să fie fideli contractului încheiat de El cu ei” (Ibidem, p. 75).

 

O fază pozitivă a ciclului ascultare-neascultare este consemnată în timpul domniei lui Ezechia în Iuda. A avut loc o adevărată redeșteptare și poporul a început să returneze cu fidelitate zecimile și darurile la vistieria templului. Atâtea daruri au fost aduse încât s-au adunat grămezi în templu. În 2 Cronici 31:5 se spune că poporul a dat „din belșug cele dintâi roade de grâu, de must, de untdelemn, de miere și din toate roadele de pe câmp; au adus din belșug și zeciuiala din toate”.

 

Ce spune zecimea adusă de tine și familia ta (sau lipsa acesteia) despre spiritualitatea și relația ta cu Dumnezeu?

 

Post-ul miercuri, 11 ianuarie] Contractul zecimii apare prima dată în Studiu Biblic.