[marți, 11 octombrie] „Până nu se întoarce duhul la Dumnezeu”
3. Citește Geneza 2:7 și Eclesiastul 12:1-7. Ce diferență există între cele două pasaje? Cum ne ajută ele să înțelegem mai bine în ce stare se află omul după ce moare? Vezi și Geneza 7:22.
Geneza 2:7
„Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu”.
Eclesiastul 12:1-7
„Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”; 2 până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele şi până nu se întorc norii îndată după ploaie; 3 până nu încep să tremure paznicii casei (mâinile) şi să se încovoaie cele tari (picioarele); până nu se opresc cei ce macină (dinţii), căci s-au împuţinat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii); 4 până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele); când uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor se aude înăbuşit, 5 te temi de orice înălţime şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi şi de abia se târăşte lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea veşnică, şi bocitorii cutreieră uliţele; 6 până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor şi până nu se strică roata de la fântână; 7 până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat”.
Geneza 7:22
„Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat a murit”.
După cum am văzut, Biblia transmite că omul este un suflet (Geneza 2:7) și că sufletul încetează să existe când corpul moare (Ezechiel 18:4,20). Dar cum rămâne cu duhul/spiritul? Nu rămâne conștient chiar și după moartea corpului? Mulți creștini așa cred, ba chiar încearcă
să-și justifice opinia citând Eclesiastul 12:7 – „până nu se întoarce țărâna în pământ, cum a fost, și până nu se întoarce duhul la Dumnezeu,
care l-a dat”. Dar această afirmație nu sugerează că duhul/spiritul celui mort rămâne conștient în prezența lui Dumnezeu.
Eclesiastul 12:1-7 descrie dramatic procesul îmbătrânirii, care culminează cu moartea. Versetul 7 prezintă moartea ca inversare a procesului de creare din Geneza 2:7. Recitește acest verset. Acum recitește și Eclesiastul 12:7. Deci suflarea de viață pe care Dumnezeu a suflat-o în nările lui Adam și pe care a oferit-o tuturor celorlalte ființe umane se întoarce la Dumnezeu odată cu ultima expirație sau, cu alte cuvinte, suflarea de viață încetează pur și simplu să mai fie suflată și să circule prin nări.
Ar trebui să reținem că Eclesiastul 12:7 descrie procesul morții tuturor oamenilor și nu îi diferențiază pe cei drepți de nelegiuiți. Dacă presupusele spirite ale morților ar supraviețui ca entități conștiente în prezența lui Dumnezeu, atunci duhurile celor nelegiuiți ar fi cu Dumnezeu? Această idee nu este în armonie cu învățătura generală a Scripturilor. Deoarece același proces al morții are loc și în dreptul oamenilor, și în dreptul animalelor (Eclesiastul 3:19,20), moartea nu este nimic altceva decât încetarea existenței ca ființă vie. O spune și psalmistul: „Îți ascunzi Tu Fața, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor și se întorc în țărâna lor” (Psalmii 104:29).
Adesea spunem că moartea este doar o parte a vieții. De ce este greșită această zicere? Moartea este opusul vieții, dușmanul vieții. Ce speranță măreață transmit cuvintele: „vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea” (1 Corinteni 15:26)!
Post-ul [marți, 11 octombrie] „Până nu se întoarce duhul la Dumnezeu” apare prima dată în Studiu Biblic.
