[luni, 20 iunie] Iacov se stabilește în Egipt

 

 

În ciuda a ceea ce i s-a spus lui Iacov despre Iosif, și anume că este în viață în Egipt, Domnul i-a mai dat „o vedenie noaptea” (Geneza 46:2) în care i-a poruncit să plece. Iacov pleacă din Țara Promisă pentru ca, dintre toate locurile, să meargă în Egipt – care mai târziu este asociat cu unul din locurile în care poporul lui Dumnezeu nu vrea să meargă (Deuteronomul 17:16).

 

2. Citește Geneza 47. Ce adevăruri și principii pentru viața creștină găsim aici?

 

Geneza 47

„Iosif s-a dus să înştiinţeze pe Faraon şi i-a spus: „Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii şi cu tot avutul lor şi sunt în ţinutul Gosen.” 2 A luat pe cinci din fraţii lui şi i-a adus înaintea lui Faraon. 3 Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciţi?” Ei au răspuns lui Faraon: „Robii tăi sunt păstori, cum erau şi părinţii noştri.” 4 Şi au mai zis lui Faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentru că nu mai este păşune pentru oile robilor tăi şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.” 5 Faraon a zis lui Iosif: „Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine. 6 Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşază pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen şi, dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.” 7 Iosif a adus pe tatăl său Iacov şi l-a înfăţişat înaintea lui Faraon. Şi Iacov a binecuvântat pe Faraon. 8 Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?” 9 Iacov a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei în timpul călătoriei lor.” 10 Iacov a binecuvântat iarăşi pe Faraon şi a plecat dinaintea lui Faraon. 11 Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi şi le-a dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses, cum poruncise Faraon. 12 Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe fraţii săi şi pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor. 13 Nu mai era pâine în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului şi ţara Canaanului tânjeau din pricina foametei. 14 Iosif a strâns tot argintul care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului în schimbul grâului pe care-l cumpărau oamenii şi astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui Faraon. 15 Când s-a sfârşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului, toţi egiptenii au venit la Iosif şi au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.” 16 Iosif a zis: „Daţi vitele voastre, şi vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi argint.” 17 Şi-au adus vitele la Iosif, şi Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi şi de boi şi în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor. 18 După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor şi i-au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârşit şi turmele de vite au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile şi pământurile noastre. 19 Pentru ce să murim sub ochii tăi, noi şi pământurile noastre? Cumpără-ne împreună cu pământurile noastre în schimbul pâinii, şi vom fi ai domnului nostru, noi şi pământurile noastre. Dă-ne sămânţă să semănăm, ca să trăim şi să nu murim, şi să nu ne rămână pământurile pustii.” 20 Iosif a cumpărat pentru Faraon toate pământurile Egiptului; căci egiptenii şi-au vândut fiecare ogorul, pentru că îi silea foametea. Şi ţara a ajuns în stăpânirea lui Faraon. 21 Cât despre popor, l-a mutat în cetăţi, de la o margine a hotarelor Egiptului până la cealaltă. 22 Numai pământurile preoţilor nu le-a cumpărat, pentru că era o lege a lui Faraon, dată în folosul preoţilor, care trăiau din venitul pe care li-l dădea Faraon: de aceea ei nu şi-au vândut pământurile. 23 Iosif a zis poporului: „V-am cumpărat azi cu pământurile voastre pentru Faraon; iată, vă dau sămânţă, ca să puteţi semăna pământul. 24 La vremea roadelor, veţi da a cincea parte lui Faraon, iar celelalte patru părţi vă vor rămâne vouă, ca să semănaţi ogoarele şi să vă hrăniţi împreună cu copiii voştri şi cu cei ce sunt în casele voastre.” 25 Ei au zis: „Tu ne-ai scăpat viaţa! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru şi vom fi robi ai lui Faraon.” 26 Iosif a făcut din aceasta o lege, care a rămas în picioare până în ziua de azi şi după care a cincea parte din venitul pământurilor Egiptului este a lui Faraon; numai pământurile preoţilor nu sunt ale lui Faraon. 27 Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s-au înstărit, au crescut şi s-au înmulţit foarte mult. 28 Iacov a trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani. 29 Când s-a apropiat Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif şi i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mâna sub coapsa mea şi poartă-te cu bunătate şi credincioşie faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt. 30 Ci, când mă voi culca lângă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt şi să mă îngropi în mormântul lor.” Iosif a răspuns: „Voi face după cuvântul tău.” 31 Iacov a zis: „Jură-mi.” Şi Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a plecat cu faţa pe căpătâiul patului”.

 

„Recunoștința față de prim-ministrul său l-ar fi putut face pe monarh să-i onoreze dându-le poziții de stat, dar Iosif, credincios adorării lui Iehova, a căutat să-i salveze pe frații lui de ispitele la care ar fi fost supuși la curtea păgână; de aceea i-a sfătuit ca, atunci când vor fi întrebați de împărat, să-i spună în mod deschis adevărata lor ocupație. Fiii lui Iacov au urmat acest sfat, având grijă, de asemenea, să spună că ei au venit să locuiască o vreme în țară, nu să rămână acolo” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 233).

 

Foarte înțelept, nici faraonul nu îi încurajează pe acești rezidenți temporari să devină niște cerșetori, trăind de pe urma generozității gazdei lor. El se interesează de îndeletnicirile lor (Geneza 47:3) ca ei să se adapteze cât mai bine în noul mediu de viață. De asemenea, el este doritor să folosească cunoștințele lor și chiar sugerează să fie puși „în fruntea turmelor [lui]” (Geneza 47:6).

 

Apoi, cu toate că Iacov, veneticul, este cel inferior, străin, el stă înaintea conducătorului țării și, așa cum textul spune, „a binecuvântat pe Faraon” (Geneza 47:7). El, umilul străin, este cel care îl binecuvântează pe faraon, puternicul conducător al Egiptului? Cum așa?

 

Verbul `amad lifnei, „înfățișat înaintea” (Geneza 47:7), este folosit de obicei în contexte preoțești (Leviticul 14:11). Dacă ne gândim că în Egiptul antic faraonul avea statutul de preot cu cel mai înalt rang, aceasta înseamnă că, din punct de vedere spiritual, Iacov este superior celui mai mare preot al Egiptului, superior și faraonului însuși.

 

Oricare ar fi statutul nostru, ce ar trebui să însemne pentru noi faptul că suntem „o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui” (1 Petru 2:9) în ce privește modul în care îi tratăm pe ceilalți? Ce responsabilități așază credința pe umerii noștri sau ai persoanelor plecate la muncă în străinătate?

Post-ul [luni, 20 iunie] Iacov se stabilește în Egipt apare prima dată în Studiu Biblic.