[duminică, 12 iunie] Ascensiunea lui Iosif

 

 

Din punctul de vedere al lui Iosif, visele faraonului au arătat „ce are să facă Dumnezeu” (Geneza 41:28) în țară. Cu toate acestea, Iosif nu face apel la faraon să creadă în Dumnezeul lui. În schimb, răspunsul lui imediat este trecerea la acțiune. Iosif propune un plan economic. Este interesant că faraonul reține doar partea economică din discursul lui Iosif, părând mai interesat de lecția de economie decât de semnificația spirituală a visului și de rolul lui Dumnezeu ca sursă a visului.

 

1. Care este locul lui Dumnezeu în succesul lui Iosif?

 

Geneza 41:37-57

„37 Cuvintele acestea au plăcut lui Faraon şi tuturor slujitorilor lui. 38 Şi Faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?” 39 Şi Faraon a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine. 40 Te pun mai-mare peste casa mea şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.” 41 Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau stăpânire peste toată ţara Egiptului.” 42 Faraon şi-a scos inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subţire şi i-a pus un lanţ de aur la gât. 43 L-a suit în carul care venea după al lui şi strigau înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat Faraon stăpânire peste toată ţara Egiptului. 44 Şi a mai zis lui Iosif: „Eu sunt Faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mâna, nici piciorul, în toată ţara Egiptului.” 45 Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah (Descoperitor de taine) şi i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara Egiptului. 46 Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la Faraon şi a străbătut toată ţara Egiptului. 47 În timpul celor şapte ani de rod, pământul a dat bucate din belşug. 48 Iosif a strâns toate bucatele din aceşti şapte ani de belşug în ţara Egiptului. A făcut provizii în cetăţi, punând în fiecare cetate bucatele de pe câmpul de primprejur. 49 Iosif a strâns grâu ca nisipul mării, atât de mult, că au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără măsură. 50 Înaintea anilor de foamete, i s-au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. 51 Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.” 52 Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.” 53 Cei şapte ani de belşug, care au fost în ţara Egiptului, au trecut 54 şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toate ţările era foamete, dar în toată ţara Egiptului era pâine. 55 Când a flămânzit, în sfârşit, toată ţara Egiptului, poporul a strigat la Faraon să-i dea pâine. Faraon a spus tuturor egiptenilor: „Duceţi-vă la Iosif şi faceţi ce vă va spune el.” 56 Foametea bântuia în toată ţara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii şi a vândut grâu egiptenilor. Foametea creştea din ce în ce mai mult în ţara Egiptului. 57 Şi din toate ţările venea lumea în Egipt ca să cumpere grâu de la Iosif, căci în toate ţările era foamete mare”.

 

Faraonul îl alege pe Iosif la conducerea operațiunilor nu atât de mult pentru că îi interpretase corect visele și prezisese problema care avea să se abată asupra țării, ci pentru că venise cu o soluție la acea problemă și „cuvintele acestea au plăcut lui Faraon” (Geneza 41:37) – atitudine împărtășită și de demnitarii acestuia. Alegerea făcută de faraon pare mai mult pragmatică decât religioasă. Totuși, faraonul recunoaște că Iosif are în el „Duhul lui Dumnezeu” (Geneza 41:38), că este „atât de priceput și atât de înțelept” (Geneza 41:39) – expresie care se referă la înțelepciunea pe care o dă Dumnezeu (vezi Geneza 41:33; compară cu 1 Împărați 3:12).

 

Toate detaliile consemnate în textul biblic sunt în concordanță cu situația istorică a Egiptului de atunci. Din punct de vedere politic, faptul că faraonul îl numește pe Iosif prim-ministru, sau vizir, nu era un lucru neobișnuit în Egiptul antic, unde au fost atestate cazuri de demnitari străini.

 

Următorii șapte ani sunt ani de abundență în așa măsură, încât producția de grâu devine „fără măsură” (Geneza 41:49), un semn al providenței. Comparația cu nisipul, „ca nisipul mării” (Geneza 41:49), arată că aceasta este binecuvântarea lui Dumnezeu (Geneza 22:17). Iosif vede reflectată acea binecuvântare în propria rodnicie, o coincidență care demonstrează prezența aceluiași Dumnezeu în spatele celor două situații. Iosif are doi copii, ale căror nume vorbesc despre experiența sa de a vedea providența lui Dumnezeu, care a transformat amintirea durerii în bucurie (Manase) și întristarea de dinainte în rodnicie (Efraim). Ce exemplu grăitor despre modul în care Dumnezeu a transformat răul în ceva foarte bun!

 

În contextul crizei pandemice actuale, cum pot vedea cei din jur cât de real este Dumnezeu din felul nostru de a trăi? Ce idei de planuri economice găsești în cuvintele lui Iosif?

 

Post-ul [duminică, 12 iunie] Ascensiunea lui Iosif apare prima dată în Studiu Biblic.