[duminică, 8 mai] Credința lui Avraam

 

 

1. Cum demonstrează Avram ce înseamnă a trăi prin credință? Care este semnificația jertfei cerute de Dumnezeu lui Avram?

 

Geneza 15:1-21

„După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” 2 Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii, şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.” 3 Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.” 4 Atunci, Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.” 5 Şi după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” 6 Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. 7 Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul, care te-am scos din Ur, din Haldeea, ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.” 8 Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?” 9 Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.” 10 Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia, dar păsările nu le-a despicat. 11 Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri, dar Avram le-a izgonit. 12 La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric. 13 Şi Domnul a zis lui Avram: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. 14 Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu, şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii. 15 Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită. 16 În al patrulea neam, ea se va întoarce aici, căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.” 17 După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc, şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate. 18 În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: „Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat, 19 şi anume ţara cheniţilor, a cheniziţilor, a cadmoniţilor, 20 a hetiţilor, a fereziţilor, a refaimiţilor, 21 a amoriţilor, a canaaniţilor, a chirgasiţilor şi a iebusiţilor.””

 

Romani 4:3,4

„3 Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” 4 Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;”

 

Romani 4:9

„Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.””

 

Romani 4:22

„De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.””

 

Primul răspuns al lui Dumnezeu la îngrijorarea lui Avram cu privire la un moștenitor (Geneza 15:1-3) este că el, Avram, va avea un fiu „ce va ieși din [el]” (Geneza 15:4). Același limbaj este folosit și de profetul Natan cu referire la viitorul împărat mesianic (2 Samuel 7:12). Avram s-a simțit încurajat și „a crezut pe Domnul” (Geneza 15:6), pentru că a înțeles că împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu nu depinde de neprihănirea sa, ci de a lui Dumnezeu (Geneza 15:6; compară cu Romani 4:5,6).

 

Apoi, Dumnezeu organizează o ceremonie în cadrul căreia Avram trebuia să aducă o jertfă. În esență, jertfa arată spre moartea lui Isus pentru păcatele noastre. Oamenii sunt mântuiți prin har, darul neprihănirii lui Dumnezeu, simbolizat prin aceste sacrificii. Dar această ceremonie deosebită îi transmite lui Avram niște mesaje anume. Năpustirea păsărilor răpitoare asupra animalelor de jertfă (Geneza 15:9-11) înseamnă că urmașii lui Avram vor suferi din cauza sclaviei pentru „patru sute de ani” (Geneza 15:13) sau patru generații (Geneza 15:16). Apoi, în a patra generație, urmașii lui Avram „se [vor] întoarce aici” (Geneza 15:16).

 

Ultima scenă din ceremonia de jertfă este dramatică: „niște flăcări au trecut printre dobitoacele despicate” (Geneza 15:17). Această minune extraordinară reprezintă angajamentul lui Dumnezeu de a-Și respecta promisiunea din cadrul legământului, de a da țara urmașilor lui Avram (Geneza 15:18).

 

Hotarele Țării Promise, „de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat” (Geneza 15:18), ne reamintesc de hotarele Grădinii Edenului (compară cu Geneza 2:13,14). Prin urmare, această profeție vizează mai mult decât exodul/ieșirea din Egipt a israeliților și o patrie pentru ei. La orizontul îndepărtat al acestei profeții, cu urmașii lui Avraam stăpânind țara Canaan, se conturează ideea salvării la sfârșitul timpului a poporului lui Dumnezeu, care se va întoarce în Grădina Edenului.

 

Cum putem învăța să rămânem concentrați asupra lui Isus și neprihănirii Sale ca singura noastră speranță de mântuire? Ce se întâmplă dacă încercăm să ne numărăm faptele bune?

 

 

Post-ul [duminică, 8 mai] Credința lui Avraam apare prima dată în Studiu Biblic.