[duminică, 1 mai] Plecarea lui Avraam
1. De ce l-a chemat Domnul pe Avram să-și lase țara și familia? Cum a răspuns el?
Geneza 12:1-9
„Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. 2 Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. 3 Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” 4 Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran. 5 Avram a luat pe Sarai, nevastă-sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns în ţara Canaan. 6 Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniţii erau atunci în ţară. 7 Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i Se arătase. 8 De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului. 9 Avram şi-a urmat drumul, înaintând mereu spre miazăzi”.
Ocazia anterioară în care Dumnezeu i-a vorbit unui om, cel puțin dintre cele notate în Scriptură, l-a vizat pe Noe, ca să-l asigure după potop că va face un legământ cu „orice făptură” (Geneza 9:15-17) și că nu va mai veni un alt potop. Noul cuvânt al lui Dumnezeu, acum adresat lui Avram, are legătură cu acea făgăduință: toate familiile pământului vor fi binecuvântate prin Avram.
Împlinirea acelei profeții începe cu renunțarea la trecut. Avram lasă în urmă tot ce îi era mai apropiat, familia și țara lui, chiar și o parte din el însuși. Intensitatea acestei mișcări se reflectă în repetarea cuvântului-cheie „ieși”, care apare de șapte ori în context. Prima dată, Avram trebuie să-și părăsească țara, „Ur, din Caldeea”, care este și Babilonul (Geneza 11:31; Isaia 13:19). Această chemare de a „ieși din Babilon” are o lungă istorie printre profeții biblici (Isaia 48:20; Apocalipsa 18:4). Plecarea lui Avram are de-a face și cu familia lui. El trebuie să-și lase propria moștenire și mare parte din ce a învățat și a dobândit prin moștenire, educație și influență.
Da, chemarea lui Dumnezeu presupune chiar mai mult. Expresia ebraică lekh lekha, „ieși/du-te”, tradusă literal înseamnă „du-te tu însuți”. Plecarea lui Avram din Babilon presupune mai mult decât mediul în care a trăit, chiar mai mult decât familia lui. Expresia ebraică sugerează un accent pe el însuși. Avram trebuie să se lase pe el însuși, să renunțe la partea aceea din ființa lui care conține trecutul său babilonian.
Ținta acestei abandonări este „o țară” pe care Dumnezeu i-o va arăta. Același limbaj va fi folosit în contextul jertfirii lui Isaac (Geneza 22:2), cu referire la muntele Moria, unde Isaac avea să fie adus jertfă și unde templul din Ierusalim avea să fie construit (2 Cronici 3:1). Promisiunea lui Dumnezeu nu vizează doar o patrie fizică, ci și salvarea lumii. Ideea aceasta este reafirmată în făgăduința lui Dumnezeu de a binecuvânta toate familiile pământului (Geneza 12:2,3). Verbul barakh, „a binecuvânta”, apare de cinci ori în acest pasaj. Această binecuvântare universală se va realiza prin intermediul „seminței” lui Avram (Geneza 22:18; 26:4; 28:14). Textul se referă aici la „sămânță”, care în cele din urmă se va împlini în Isus Hristos (Faptele apostolilor 3:25).
Sâmbătă, 7 mai, este Sabatul Companionului. Împreună cu cei apropiați, începe să pregătești un mic dar pentru adolescenții din biserica ta.
Post-ul [duminică, 1 mai] Plecarea lui Avraam apare prima dată în Studiu Biblic.
