[joi, 10 februarie] Isus, ancora sufletului

 

 

Pavel își încununează avertizarea împotriva apostaziei și încurajarea de a iubi și de a avea credință cu o frumoasă și înălțătoare expunere despre asigurarea pe care o avem în Hristos.

 

5. Citește Evrei 6:17-20. Ce garanție ne-a oferit Dumnezeu pentru făgăduințele Sale?

 

„17 De aceea, şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ, 18 pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, 19 pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, 20 unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac după rânduiala lui Melhisedec””.

 

Dumnezeu ne-a asigurat în diferite moduri că Își va ține promisiunile pe care ni le-a făcut. În primul rând, El a garantat pentru făgăduința Sa cu un jurământ (Evrei 6:17). Potrivit Scripturii, jurământul făcut de Dumnezeu lui Avraam și lui David a devenit baza cea mai sigură a încrederii în bunăvoința de nestrămutat a lui Dumnezeu față de poporul Israel. Când a căutat să obțină asigurarea că Dumnezeu va ierta poporul după apostazia de la Horeb, cu vițelul de aur, Moise s-a referit la jurământul pe care Dumnezeu i-l făcuse lui Avraam (vezi Exodul
32:11-14; Geneza 22:16-18). Punctul forte implicit al rugăminții sale a fost faptul că jurământul lui Dumnezeu era irevocabil (Romani 9:4; 11:28,29).

 

În mod similar, când psalmistul a mijlocit înaintea lui Dumnezeu pentru poporul Israel, el a făcut apel la jurământul pe care Dumnezeu i-l făcuse lui David. Dumnezeu spusese: „Nu-Mi voi călca legământul și nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele. Am jurat odată pe sfințenia Mea: să mint Eu oare pe David? Sămânța lui va dăinui în veci; scaunul lui de domnie va fi înaintea Mea ca soarele; ca luna va dăinui pe vecie și ca martorul credincios din cer” (Psalmii 89:34-37). Potrivit Noului Testament, ambele jurăminte și-au găsit împlinirea în Isus, sămânța lui Avraam, care S-a înălțat și S-a așezat pe tronul lui David (Galateni 3:13-16; Luca 1:31-33,54,55).

 

În al doilea rând, Dumnezeu a garantat pentru promisiunile pe care ni le-a făcut prin faptul că L-a așezat pe Isus la dreapta Lui. Înălțarea lui Isus are scopul de a întări făgăduința care le-a fost făcută credincioșilor, fiindcă Isus S-a înălțat la cer „pentru noi ca înainte-mergător” (Evrei 6:20). Deci, înălțarea la cer dovedește certitudinea mântuirii pe care ne-o dă Dumnezeu. Ca Isus să poată ajunge la slavă, Dumnezeu L-a trecut prin suferința de a gusta „moartea pentru toți”, ca „să ducă pe mulți fii la slavă” (Evrei 2:9,10). Prezența lui Isus înaintea Tatălui este o „ancoră a sufletului” (Evrei 6:19), care a fost prinsă de scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Onoarea guvernării lui Dumnezeu a fost pusă ca zălog pentru împlinirea promisiunii pe care ne-a făcut-o prin Isus.

 

De ce gândul că Dumnezeu ți-a făcut un jurământ ar trebui să fie suficient ca să ai asigurarea mântuirii, chiar și atunci când te simți nevrednic?

 

 

Post-ul [joi, 10 februarie] Isus, ancora sufletului apare prima dată în Studiu Biblic.