[vineri, 10 decembrie] Un gând de încheiere
„Mica 6:1-8 este unul dintre cele mai de seamă pasaje din Vechiul Testament. La fel ca Amos 5:24 și Osea 6:6, el rezumă mesajul profeților din secolul al VIII-lea î.Hr. Pasajul începe cu exemplul unei judecăți a legământului, în care profetul somează poporul să asculte acuzația pe care Iehova o aduce împotriva lui. Munții și dealurile sunt jurații, pentru că erau acolo de mult timp și fuseseră martori ai modului în care Se purtase Dumnezeu cu Israel. În loc să-i acuze direct pe copiii lui Israel de ruperea legământului, Dumnezeu îi întreabă dacă au vreo acuzație împotriva Lui. «Ce am făcut? Cu ce te-am ostenit?» În fața nedreptății, unii dintre oamenii săraci poate au «obosit în facerea binelui». În prezența oportunităților de a deveni bogați peste noapte, unii proprietari s-ar putea să fi obosit să păzească legile legământului.” – Ralph L. Smith, „Word Biblical Commentary”, Mica–Maleahi, vol. 32, p. 50
„În reforma care a urmat, regele și-a îndreptat atenţia să distrugă orice urmă de idolatrie care mai era. Locuitorii ţării practicaseră atât de mult obiceiurile popoarelor înconjurătoare, închinându-se chipurilor de lemn și de piatră, încât se părea peste puterea omului de a îndepărta orice urmă a acestor păcate. Dar Iosia a stăruit în străduinţa lui de a curăţa ţara.” – Ellen G. White, „Profeți și regi”, p. 401
Post-ul [vineri, 10 decembrie] Un gând de încheiere apare prima dată în Studiu Biblic.