[marți, 7 decembrie] Deuteronomul în cartea lui Ieremia

 

 

Cu ani în urmă, un tânăr agnostic era un căutător pasionat al adevărului – oricare ar fi fost acel adevăr și oriunde l-ar fi condus. În cele din urmă, el a ajuns nu doar să creadă în Dumnezeu, ci a acceptat și solia Bisericii Adventiste de Ziua Șaptea. Versetul lui favorit din Biblie era Ieremia 29:13: „Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima.” Totuși, ani mai târziu, studiindu-și Biblia, el a descoperit acel verset din nou, dar în cartea Deuteronomul. Adică Ieremia l-a preluat de la Moise.

 

4. Citește pasajul de mai jos. Care este contextul acestei făgăduințe făcute lui Israel și cum ar putea să aibă legătură cu noi, astăzi?

 

Deuteronomul 4:23-29

23 Vegheaţi asupra voastră, ca să nu daţi uitării legământul pe care l-a încheiat cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, şi să nu faceţi vreun chip cioplit, nici vreo înfăţişare oarecare, pe care ţi-a oprit Domnul, Dumnezeul tău, s-o faci. 24 Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos. 25 Când vei avea copii şi copii din copiii tăi şi vei fi de multă vreme în ţară, dacă vă veţi strica, dacă vă veţi face chipuri cioplite, înfăţişări ale vreunui lucru, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, ca să-L mâniaţi, 26 iau astăzi martori împotriva voastră cerul şi pământul că veţi pieri de o moarte repede din ţara pe care o veţi lua în stăpânire dincolo de Iordan şi nu veţi avea zile multe în ea, căci veţi fi nimiciţi de tot. 27 Domnul vă va împrăştia printre popoare şi nu veţi rămâne decât un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă va duce Domnul. 28 Şi acolo veţi sluji unor dumnezei care sunt o lucrare făcută de mâini omeneşti, de lemn şi de piatră, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să mănânce, nici să miroasă. 29 Şi, dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă-L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău.

 

După cum am văzut deja, cartea Deuteronomul fusese redescoperită în timpul domniei regelui Iosia și tot sub domnia lui Iosia și-a început Ieremia slujirea. Nu este de mirare, așadar, că influența cărții Deuteronomul poate fi văzută în scrierile lui Ieremia.

 

5. Ce le spune Ieremia oamenilor să facă și cum se leagă aceasta cu ce fusese scris în Deuteronomul?

 

Ieremia 7:1-7

„Iată cuvântul vorbit lui Ieremia din partea Domnului: 2 „Şezi la poarta Casei Domnului, vesteşte acolo cuvântul acesta şi spune: ‘Ascultaţi Cuvântul Domnului, toţi bărbaţii lui Iuda care intraţi pe aceste porţi ca să vă închinaţi înaintea Domnului!’ 3 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Îndreptaţi-vă căile şi faptele, şi vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta. 4 Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, zicând: «Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!» 5 Căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii, 6 dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră, 7 numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, din veşnicie în veşnicie”.

 

Din nou și din nou, în Deuteronomul, Moise a accentuat faptul că existența lor în Canaan era condiționată și că, dacă nu ascultau, nu aveau să rămână în locul pe care Dumnezeu îl alesese pentru ei. Uită-te la avertizarea specifică din Ieremia 7:4, implicația fiind că, deși, într-adevăr, acela era Templul lui Dumnezeu și ei erau poporul ales, nimic din toate acestea nu avea să conteze dacă erau neascultători.

 

Și ascultarea includea modul în care ei îi tratau pe străini, pe orfani, pe văduve – o idee care se referă direct la cartea Deuteronomul și la unele stipulări ale legământului care prevedeau obligațiile lor: „Să nu te atingi de dreptul străinului și al orfanului și să nu iei zălog haina văduvei” (Deuteronomul 24:17; vezi și Deuteronomul 24:21; 10:18,19; 27:19).

 

Citește Ieremia 4:4 și compară cu Deuteronomul 30:6. Care este mesajul pentru poporul Israel și cum se aplică el și la poporul lui Dumnezeu de astăzi?

 

Ieremia 4:4

„Tăiaţi-vă împrejur pentru Domnul, tăiaţi-vă împrejur inimile, oamenii lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă fără să se poată stinge din pricina răutăţii faptelor voastre!”

 

Deuteronomul 30:6

„Domnul, Dumnezeul tău, îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale şi vei iubi pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti.”

 

 

Post-ul [marți, 7 decembrie] Deuteronomul în cartea lui Ieremia apare prima dată în Studiu Biblic.