[joi, 11 noiembrie] „Nu pentru bunătatea ta…”
Aspectul esențial al religiei creștine, al întregii religii biblice, este marea temă a neprihănirii prin credință. „Căci ce zice Scriptura? «Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i-a fost socotit ca neprihănire»” (Romani 4:3).
Ellen G. White a formulat ideea aceasta într-un mod foarte sugestiv: „Ce este neprihănirea prin credință? Este lucrarea lui Dumnezeu de a arunca în țărână slava omului și de a face pentru om ceea nu este în puterea lui să facă pentru sine însuși. Când își văd propria nimicnicie, oamenii sunt pregătiți să se îmbrace cu neprihănirea lui Hristos.” – Ellen G. White, „The Faith I Live By”, p. 109
Indiscutabil, când te gândești la cine este Dumnezeu și la cât de sfânt este El, în contrast cu cine suntem noi și cât de lipsiți de sfințenie suntem – înțelegem de ce a fost nevoie de un act uimitor al harului ca să ne salveze. Acest act al harului a avut loc la cruce, cu Hristos, cel nevinovat, murind pentru păcatele celui vinovat.
6. Având acest context în minte, citește Deuteronomul 9:1-6. Ce îi spune aici Moise poporului, cuvinte care descoperă într-un mod dramatic realitatea harului lui Dumnezeu? Cum reflectă ce se întâmplă aici principiul neprihănirii
prin credință?
Deuteronomul 9:1-6
„Ascultă, Israele! Astăzi vei trece Iordanul, ca să te faci stăpân pe nişte neamuri mai mari şi mai puternice decât tine, pe cetăţi mari şi întărite până la cer, 2 pe un popor mare şi înalt la statură, pe copiii lui Anac, pe care-i cunoşti şi despre care ai auzit zicându-se: ‘Cine va putea să stea împotriva copiilor lui Anac!’ 3 Să ştii azi că Domnul, Dumnezeul tău, va merge El Însuşi înaintea ta, ca un foc mistuitor; El îi va nimici, El îi va smeri înaintea ta şi tu îi vei izgoni, îi vei pierde curând, cum ţi-a spus Domnul. 4 Când îi va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, să nu zici în inima ta: ‘Pentru bunătatea mea m-a făcut Domnul să intru în stăpânirea ţării acesteia.’ Căci din pricina răutăţii neamurilor acelora le izgoneşte Domnul dinaintea ta. 5 Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăţia inimii tale intri tu în stăpânirea ţării lor, ci din pricina răutăţii acestor neamuri le izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta şi ca să împlinească astfel cuvântul prin care Domnul S-a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. 6 Să ştii dar că nu din pricina bunătăţii tale îţi dă Domnul, Dumnezeul tău, acea ţară bună ca s-o stăpâneşti, căci tu eşti un popor tare încăpăţânat.”
Dacă am putea concentra învățătura lui Pavel despre Evanghelie într-o singură frază, atunci probabil aceasta s-ar găsi în Deuteronomul 9:5: „Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăția inimii tale” te va mântui Dumnezeu. În schimb, El va face acest lucru datorită făgăduinței „Evangheliei veșnice” (Apocalipsa 14:6), o făgăduință care ne-a fost dată „nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii” (2 Timotei 1:9; vezi și Tit 1:2). Dacă făgăduința ne-a fost dată „înainte de veșnicii”, cu siguranță nu putea fi datorită faptelor noastre, pentru că noi nici măcar nu am existat „înainte de veșnicii” și, deci, nu aveam nicio faptă de
oferit.
Pe scurt, în ciuda greșelilor tale, a defectelor tale și a „gâtului tău înțepenit”, Domnul face această lucrare minunată pentru tine și în tine. Apoi, drept urmare, Domnul îți poruncește să asculți de El și de legile Lui. Făgăduința a fost deja dată și transmisă mai departe: faptele tale, ascultarea ta, chiar dacă ar fi suficient de bune (dar nu sunt), nu sunt mijloacele prin care se realizează mântuirea ta, ci doar rezultatul acesteia.
Domnul te-a salvat prin har; acum, având Legea Sa scrisă în inima ta și Duhul Său care îți dă putere, mergi și ascultă de Legea Sa!
Post-ul [joi, 11 noiembrie] „Nu pentru bunătatea ta…” apare prima dată în Studiu Biblic.
