[duminică, 10 octombrie] Legământul și Evanghelia

 

 

În întreaga Biblie, legământul și Evanghelia apar împreună. Cu toate că noțiunea de legământ a existat înainte de poporul Israel (de exemplu, legământul cu Noe) și cu toate că făgăduința legământului a fost făcută înainte ca poporul Israel să existe, el a fost exprimat clar prin interacțiunea lui Dumnezeu cu poporul Său începând cu părinții lor, patriarhii.

 

Și chiar de la început, adevărul central al legământului a fost Evanghelia: mântuirea prin credință și atât.

 

1. Care a fost făgăduința legământului făcută lui Avram (mai târziu numit Avraam) și cum este Evanghelia descoperită în făgăduința aceasta?

 

Geneza 12:1-3

„Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. 2 Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. 3 Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”

 

Geneza 15:5-18

„5 Şi după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” 6 Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. 7 Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul, care te-am scos din Ur, din Haldeea, ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.” 8 Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?” 9 Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.” 10 Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia, dar păsările nu le-a despicat. 11 Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri, dar Avram le-a izgonit. 12 La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric. 13 Şi Domnul a zis lui Avram: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. 14 Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu, şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii. 15 Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită. 16 În al patrulea neam, ea se va întoarce aici, căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.” 17 După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc, şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate. 18 În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: „Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat,”

 

Romani 4:1-5

„Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? 2 Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” 4 Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; 5 pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire”.

 

Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, a crezut în făgăduințele Sale pentru el și, astfel, a fost socotit neprihănit înaintea Lui. Totuși, această declarație nu implică un har ieftin: Avraam a căutat să respecte prin ascultare partea lui din cadrul legământului, așa cum se vede în Geneza 22, pe muntele Moria. Și aceasta deși „credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire” (Romani 4:5).

 

Această teamă străbate Biblia ca un ecou. Pavel a amintit acest lucru și în Galateni 3:6, unde citează iarăși din Geneza 15:6 despre credința lui Avraam care i-a fost „[socotită] ca neprihănire”. El se referă la făgăduința care i-a fost făcută prima dată lui Avram în legătură cu faptul că toate popoarele aveau să fie binecuvântate în sămânța lui (Galateni 3:9). Făgăduințele legământului le sunt adresate tuturor, evrei și neamuri, care „au credință” (Galateni 3:7) și care, astfel, sunt socotiți neprihăniți prin credință, fără faptele Legii – oricât de mult i-ar obliga legământul să asculte de Lege.

 

Chiar și când Ieremia vorbește despre noul legământ, el face aceasta în contextul Legii: „«Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea», zice Domnul: «Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu»” (Ieremia 31:33). Cuvintele acestea reflectă limbajul care se regăsește în cartea Leviticul: „Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul Meu” (Leviticul 26:12).

 

Cum se potrivește cadrul legământului, în care Legea și Evanghelia merg împreună, cu întreita solie îngerească din Apocalipsa 14, mesajul final de avertizare al lui Dumnezeu adresat lumii?

 

 

Post-ul [duminică, 10 octombrie] Legământul și Evanghelia apare prima dată în Studiu Biblic.