[duminică, 4 iulie] Neliniște în pustie

 

 

Copiii lui Israel trebuie să se fi simțit neliniștiți și nefericiți când au plecat de la Sinai, pe drumul spre Canaan. Trecuse mai mult de un an de când părăsiseră Egiptul (Numeri 1:1). Erau gata să intre în Țara Promisă. Fuseseră numărați și organizați. Fuseseră martori la manifestările incredibile ale favorii divine și la semnele evidente ale prezenței lui Dumnezeu. Și, cu toate acestea, primul loc în care au ajuns după ce au plecat de la Sinai îi găsește văitându-se.

 

1. De ce se văitau israeliții?

 

Numeri 11:1-15

„Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit, Domnul S-a mâniat. S-a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberei. 2 Poporul a strigat către Moise. Moise s-a rugat Domnului, şi focul s-a stins. 3 Locului aceluia i-au pus numele Tabeera (Ardere), pentru că se aprinsese focul Domnului printre ei. 4 Adunăturii de oameni care se aflau în mijlocul lui Israel i-a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plângă şi să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm? 5 Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt şi care nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi. 6 Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decât mana aceasta.” 7 Mana semăna cu grăuntele de coriandru şi la vedere era ca bedeliumul. 8 Poporul se risipea şi o strângea, o măcina la râşniţă sau o pisa într-o piuă; o fierbea în oală şi făcea turte din ea. Mana avea gustul unei turte făcute cu untdelemn. 9 Când cădea roua noaptea în tabără, cădea şi mana. 10 Moise a auzit pe popor plângând, fiecare în familia lui şi la uşa cortului lui. Mânia Domnului s-a aprins cu tărie. Moise s-a întristat 11 şi a zis Domnului: „Pentru ce mâhneşti Tu pe robul Tău şi pentru ce n-am căpătat eu trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg? 12 Oare eu am zămislit pe poporul acesta? Oare eu l-am născut, ca să-mi zici: ‘Poartă-l la sânul tău, cum poartă doica pe copil, până în ţara pe care ai jurat părinţilor lui că i-o vei da’? 13 De unde să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plâng la mine, zicând: ‘Dă-ne carne ca să mâncăm!’ 14 Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine. 15 Decât să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară-mă, Te rog, dacă mai am vreo trecere înaintea Ta, ca să nu-mi mai văd nenorocirea.”

 

Israeliții pofteau după carnea, castraveții, pepenii, prajii, ceapa și usturoiul din Egipt. „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne aducem aminte de peștii pe care-i mâncam în Egipt și care nu ne costau nimic, de castraveți, de pepeni, de praji, de ceapă și de usturoi. Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noștri nu văd nimic decât mana aceasta” (Numeri 11:4-6). Ei trebuie să fi avut grave probleme și cu memoria selectivă, când și-au amintit de hrană, dar au uitat de robie și de suferința îngrozitoare (compară cu Exodul 1).

 

Ei se hrăniseră cu mana lui Dumnezeu pentru mai mult de un an; și totuși, nu aveau liniște și doreau altceva. Până și Moise a fost afectat. Să încerci să conduci un grup de oameni agitați nu este ușor. Dar Moise știa la cine să apeleze: „Pentru ce mâhnești Tu pe robul Tău și pentru ce n-am căpătat eu trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg?” (Numeri 11:11).

 

2. Care este răspunsul lui Dumnezeu la aceste plângeri?

 

Numeri 11:16-33

„16 Domnul a zis lui Moise: „Adună la Mine şaptezeci de bărbaţi, dintre bătrânii lui Israel, din cei pe care-i cunoşti ca bătrâni ai poporului şi cu putere asupra lor; adu-i la cortul întâlnirii şi să se înfăţişeze acolo împreună cu tine. 17 Eu Mă voi pogorî şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din duhul care este peste tine şi-l voi pune peste ei, ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului, şi să n-o porţi tu singur. 18 Să spui poporului: ‘Sfinţiţi-vă pentru mâine şi aveţi să mâncaţi carne, fiindcă aţi plâns în auzul Domnului şi aţi zis: «Cine ne va da carne să mâncăm? Căci noi o duceam bine în Egipt!» Domnul vă va da carne, şi veţi mânca. 19 Aveţi să mâncaţi carne nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile, 20 ci o lună întreagă, până vă va ieşi pe nări şi vă veţi scârbi de ea, pentru că n-aţi ascultat de Domnul care este în mijlocul vostru şi pentru că aţi plâns înaintea Lui, zicând: «Pentru ce am ieşit noi oare din Egipt?»’.” 21 Moise a zis: „Şase sute de mii de oameni care merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul căruia sunt eu, şi Tu zici: ‘Le voi da carne şi vor mânca o lună întreagă!’ 22 Putem tăia oare atâtea oi şi atâţia boi, ca să ajungă? Sau nu cumva avem să prindem toţi peştii mării, ca să le ajungă?” 23 Domnul a răspuns lui Moise: „Nu cumva s-a scurtat oare mâna Domnului? Vei vedea acum dacă ceea ce ţi-am spus se va întâmpla sau nu.” 24 Moise a ieşit şi a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat şaptezeci de bărbaţi din bătrânii poporului şi i-a pus în jurul cortului. 25 Domnul S-a pogorât în nor şi a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el şi l-a pus peste cei şaptezeci de bătrâni. Şi de îndată ce duhul s-a aşezat peste ei, au început să prorocească, dar după aceea n-au mai prorocit. 26 Doi oameni, unul numit Eldad şi altul Medad, rămăseseră în tabără, şi duhul s-a aşezat şi peste ei, căci erau dintre cei scrişi, măcar că nu se duseseră la cort. Şi au început să prorocească şi ei în tabără. 27 Un tânăr a alergat şi a dat de ştire lui Moise, zicând: „Eldad şi Medad prorocesc în tabără.” 28 Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţea lui, a luat cuvântul şi a zis: „Domnule Moise, opreşte-i.” 29 Moise i-a răspuns: „Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din proroci şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!” 30 Apoi Moise s-a întors în tabără, el şi bătrânii lui Israel. 31 Domnul a făcut să sufle de peste mare un vânt, care a adus prepeliţe şi le-a răspândit peste tabără, cale cam de o zi într-o parte şi cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberei. Aveau o înălţime de aproape doi coţi de la faţa pământului. 32 În tot timpul zilei aceleia şi toată noaptea şi toată ziua următoare, poporul s-a sculat şi a strâns prepeliţe; cel ce strânsese cel mai puţin avea zece omeri. Ei şi le-au întins în jurul taberei. 33 Pe când carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare”.

 

Dumnezeu nu este surd la nevoile noastre atunci când ne simțim agitați, fără liniște. În cazul copiilor lui Israel, El le-a dat prepelițe să-și satisfacă pofta după carne. Dar, de fapt, nu carnea era ceea ce poporul își dorea. Când suntem nefericiți, neliniștiți și mânioși, motivul pentru care suntem supărați este, de cele mai multe ori, doar factorul declanșator, și nu cauza conflictului. Ne luptăm pentru că este ceva în neregulă mai în profunzime, care afectează relațiile noastre de bază. Poporul Israel s-a răzvrătit împotriva conducerii lui Dumnezeu, ceva la care toți trebuie să fim atenți, indiferent de situația și de contextul în care ne găsim, deoarece este mai ușor să ajungem aici decât am gândi.

 

De ce este atât de ușor să ne amintim de trecut ca fiind mai bun decât a fost în realitate?

 

 

Post-ul [duminică, 4 iulie] Neliniște în pustie apare prima dată în Studiu Biblic.