[sâmbătă, 13 februarie] „Mângâiați pe poporul Meu!”



 

 

Text de memorat: 

 

Isaia 40:9

„Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: „Iată Dumnezeul vostru!”

 

Al Doilea Război Mondial s-a terminat în 1945, dar Shoichi Yokoi, un soldat japonez, era ascuns în junglă pe insula Guam. Avioanele americane aruncau pliante care proclamau pacea, dar Yokoi a crezut că este o farsă. Fiind patriot și un soldat loial împăratului, a jurat să nu se predea niciodată. Deoarece nu a avut nicio legătură cu civilizația, a trăit cu ce a putut găsi în junglă.

 

În 1972, la douăzeci și șapte de ani după terminarea războiului, niște vânători au dat peste Yokoi, care pescuia, și abia atunci a aflat el că mesajul de pace era adevărat. Poporul lui se bucura de pace de câteva decenii, dar el îndurase privațiuni și stres în tot acest timp. ̶ Vezi Roy Gane, „Chemarea Altarului”, 2003.

 

Cu multe secole înainte, Dumnezeu a vestit prin profetul Isaia că vremea strâmtorării și a suferinței poporului Său se încheiase (Isaia 40:1,2).

 

Să vedem ce înseamnă aceste lucruri.

 

 

Studiu la rând

 

Biblia: Ezechiel 46 – Daniel 4 

 

1. Unde avea să primească străinul moștenire în Israel?
2. Care aveau să fie dimensiunile părții sfinte din jurul Ierusalimului restaurat?
3. De unde se poate deduce că Împăratul Nebucadnețar era preocupat de gânduri cu privire la viitor?
4. Ce i-a recomandat Daniel lui Nebucadnețar să facă, pentru a i se prelungi fericirea?

 

Ellen G. White, „Evanghelizare” –  „Anglia și orașele ei”
5. Care era, conform declarației lui Ellen White, una dintre cele mai mari dificultăți pentru misiunea din Anglia?

 

 

 

Plan de discuții

 

1) Cuvinte de mângâiere de la Domnul

a) Isaia 40:1-2 Ce au însemnat aceste cuvinte pentru cei care le-au auzit în timpul profetului Isaia?

b) Ce mângâiere găsești în aceste cuvinte pentru viața ta de azi?

c) Ce alte promisiuni biblice ne aduc mângâiere și siguranță că încercările și necazurile acestei vieți se vor sfârși în cele din urmă?

 

2) Pregătirea căii Domnului

a) Isaia 40:3-5 Când s-a împlinit această profeție? (vezi Luca 3:1-6, Ioan 1:19-23)

b) S-a încheiat acest mesaj profetic odată cu prima venire a lui Isus sau mai este nevoie de un mesaj profetic care să „pregătească calea Domnului”? Apocalipsa 14:6-7

c) Isaia 40:6-8 Cu moartea și decăderea din jurul nostru, ce aduce o anumită stabilitate în viața noastră?

d) Este Cuvântul Dumnezeului nostru care rămâne pentru totdeauna o referință la spusele Sale sau la Cuvântul care s-a făcut trup și a locuit printre noi? Ioan 1:1-3,14

 

3) Un vestitor de vești bune

a) Isaia 40:9 În relatările despre nașterea lui Mesia, care au fost primii vestitori ai Veștii Bune? Îngeri, păstori, Ana, Simeon etc.

b) Cum descrie profetul Isaia lucrarea celor care aduc Buna Vestire despre eliberarea lui Dumnezeu? Isaia 52:7

c) Împărtășiți un moment în care ați avut privilegiul de a aduce cuiva Vestea Bună a mântuirii. Ce impact a avut această experiență asupra propriei tale vieți?

 

Post-ul [sâmbătă, 13 februarie] „Mângâiați pe poporul Meu!” apare prima dată în Studiu Biblic.