[miercuri, 10 februarie] Restul istoriei
Potrivit analelor sale, Sanherib a luat cu asalt patruzeci și șase de cetăți întărite, a asediat Ierusalimul, iar pe Ezechia, evreul, l-a făcut „prizonier în Ierusalim, reședința lui împărătească, precum o pasăre în colivia ei”. – James B. Pritchard, ed., „Ancient Near Eastern Texts Relating to the old Testament”, p. 288. Dar, în ciuda propagandei lui, prelungire a unui ego colosal, nici în texte și nici în imagini nu pretinde că a pus stăpânire pe Ierusalim, omisiune uimitoare, date fiind forța inflexibilă a lui Sanherib și faptul că Ezechia condusese o revoltă împotriva lui. Cei care se răzvrăteau împotriva Asiriei nu aveau speranță de viață, ci îi aștepta o moarte înfiorătoare.
Cercetătorii recunosc că, și fără raportul biblic, ar trebui să admitem că s-a întâmplat o minune. Se pare că, din cauza dorinței de a-și salva reputația, Sanherib a umplut zidurile „Palatului fără egal” cu basoreliefuri reprezentând asediul cetății Lachis încoronat cu succes. Dar, datorită milei lui Dumnezeu, imaginile aveau să vorbească, de fapt, despre Ierusalim! Sanherib nu a spus și restul istoriei, dar Biblia da.
8. Care este restul istoriei?
Isaia 37:21-37
„21 Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimis să spună lui Ezechia: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei. 22 Iată cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui: Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi îşi bate joc de tine; fata Ierusalimului dă din cap după tine. 23 Pe cine ai batjocorit şi ai ocărât tu? Împotriva cui ţi-ai ridicat glasul şi ţi-ai îndreptat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel; 24 prin slujitorii tăi tu ai batjocorit pe Domnul şi ai zis: «Cu mulţimea carelor mele, m-am suit pe vârful munţilor, pe coastele Libanului, şi voi tăia cedrii lui cei mai înalţi, cei mai frumoşi chiparoşi ai lui, şi voi ajunge pe culmea cea mai înaltă, în pădurea lui care este ca un pomăt. 25 Am săpat izvoare şi am băut din apele lor, şi cu talpa picioarelor mele voi seca toate râurile Egiptului.» 26 Dar n-ai auzit că am pregătit aceste lucruri de demult şi că le-am hotărât din vremuri străvechi? Acum însă am dat voie să se împlinească, pentru ca să prefaci cetăţi tari în nişte mormane de dărâmături. 27 Şi locuitorii lor sunt neputincioşi, înspăimântaţi şi uluiţi: sunt ca iarba de pe câmp şi verdeaţa fragedă, ca iarba de pe acoperişuri şi ca grâul care se usucă înainte de a da în spic. 28 Dar Eu ştiu când stai jos, când ieşi afară, când intri şi când eşti mânios împotriva Mea. 29 Deci, pentru că eşti mânios împotriva Mea şi mândria ta a ajuns până la urechile Mele, voi pune veriga Mea în nările tale şi zăbala Mea între buzele tale şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.’ 30 Şi acesta să-ţi fie semnul, Ezechia: anul acesta veţi mânca ce va creşte singur de la sine şi în al doilea an, ce va răsări din aceasta, dar în al treilea an, veţi semăna, veţi secera, veţi sădi vii şi veţi mânca din rodul lor. 31 Şi ce va mai scăpa din casa lui Iuda şi ce va mai rămâne iarăşi va prinde rădăcini dedesubt şi va aduce rod deasupra. 32 Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă şi din muntele Sionului, cei izbăviţi. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor. 33 De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre împăratul Asiriei: ‘El nu va intra în cetatea aceasta, nu va arunca săgeţi în ea, nu-i va sta înainte cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei. 34 Ci se va întoarce pe drumul pe care a venit şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul, 35 căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o scap, din pricina Mea şi din pricina robului Meu David!’ ” 36 Îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi, când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte. 37 Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors, şi a rămas la Ninive”.
Ca răspuns la rugăciunea plină de credință a lui Ezechia, Dumnezeu i-a trimis o solie de asigurare totală pentru Iuda și plină de mânie arzătoare împotriva mândrului împărat asirian care a îndrăznit să-L înfrunte pe Împăratul împăraților (vers. 23). Apoi, Dumnezeu Și-a împlinit fără întârziere promisiunea de a apăra Ierusalimul (vers. 36-38: 2 Împărați 19:35-37; 2 Cronici 32:21,22).
O criză mare cere minuni mari și așa a fost. Au murit o sută optzeci și cinci de mii de asirieni! Sanherib a trebuit să plece acasă, unde a murit și el.
„Dumnezeul evreilor îl biruise pe asirianul cel mândru. Onoarea lui Iehova fusese apărată în ochii popoarelor înconjurătoare. În Ierusalim, inimile oamenilor erau pline de o bucurie sfântă.” – Ellen White, „Profeți și regi”, p. 361. Dacă ar fi cucerit Ierusalimul, Sanherib ar fi deportat populația și identitatea lui Iuda s-ar fi pierdut, cum s-a întâmplat cu Israel, desființând astfel poporul din care trebuia să Se nască Mesia. Dar Dumnezeu a păstrat vie nădejdea.
Ce i-ai spune unui om care nu crede în Biblie sau în Dumnezeu și te întreabă dacă a fost drept să moară acei soldați asirieni? Cum înțelegi tu?
Post-ul [miercuri, 10 februarie] Restul istoriei apare prima dată în Studiu Biblic.
