[luni, 5 octombrie] Copilăria lui Isus
Scriptura ne oferă foarte puține detalii despre copilăria lui Isus. O mare parte din anii aceia sunt învăluiți în mister. Cu toate acestea, ni s-au dau niște informații cu privire la caracterul părinților Lui pământești, Maria și Iosif, și ce aflăm despre ei ne poate explica ceva din copilăria și educația Lui timpurie.
2. Ce ne spun următoarele texte despre Maria și Iosif și despre educația pe care I-au oferit-o lui Isus?
Luca 1:26-38
„26 În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, 27 la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. 28 Îngerul a intrat la ea, şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” 29 Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta. 30 Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. 31 Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. 32 El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. 33 Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” 34 Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” 35 Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. 36 Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit, şi ea, un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună. 37 Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.” 38 Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Şi îngerul a plecat de la ea”.
Luca 1:46-55
„46 Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul 47 şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48 pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că, de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, 49 pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt, 50 şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. 51 El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. 52 A răsturnat pe cei puternici, de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi. 53 Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale. 54 A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa – 55 cum făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.””
Matei 1:18-24
„18 Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. 19 Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii, de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns. 20 Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. 21 Ea va naşte un Fiu şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” 22 Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice: 23 „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”. 24 Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa”.
Din aceste texte putem înțelege că atât Maria, cât și Iosif erau evrei credincioși, care căutau să trăiască în ascultare de legile și poruncile lui Dumnezeu. Și, într-adevăr, când Domnul le-a spus ce urma să se întâmple cu ei, Iosif și Maria au făcut cu credincioșie tot ce li se spusese.
„Copilul Isus nu a învățat la școlile sinagogilor. Mama Sa I-a fost primul învățător omenesc. Din gura ei și din scrierile profeților, El a învățat despre lucrurile cerești. Chiar cuvintele pe care El Însuși i le spusese lui Moise pentru Israel le învăța acum, stând pe genunchii mamei Sale. Trecând de la vârsta copilăriei la aceea a tinereții, El nu a studiat la școlile rabinilor, nu avea nevoie să obțină educația din astfel de izvoare, deoarece Dumnezeu era învățătorul Său.” – Ellen G. White, „Hristos, Lumina lumii”, p. 70
Fără îndoială că Maria și Iosif au fost niște învățători buni și credincioși pentru Isus, dar, așa cum ne descoperă relatarea din Luca 2:41-50, erau încă multe lucruri pe care ei nu le înțelegeau despre Fiul lor, deoarece Isus avea o cunoaștere și o înțelepciune care Îi fuseseră date direct de Dumnezeu.
Recitește afirmațiile lui Ellen G. White. Cum înțelegem ce a scris ea despre cum a învățat Isus, pe genunchii mamei, cuvintele pe care El Însuși le spusese? Ce ne spune acest lucru despre dragostea uimitoare a lui Dumnezeu și smerenia Fiului omului? Care ar trebui să fie atitudinea noastră față de Scripturi?
Post-ul [luni, 5 octombrie] Copilăria lui Isus apare prima dată în Studiu Biblic.