[duminică, 12 iulie] A doua atingere
Există o singură minune în întreaga Biblie pe care Mântuitorul o face în două etape – vindecarea orbului de la Betsaida. Această relatare îi oferă bisericii lui Hristos de astăzi lecții a căror valoare trece dincolo de timp. Ea ilustrează planul lui Dumnezeu de a-l folosi pe fiecare credincios pentru a aduce pe cineva la Isus. Scriptura declară: „Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb și L-au rugat să Se atingă de El” (Marcu 8:22). Cuvintele-cheie din acest verset sunt „au adus” și „au rugat”. Orbul nu a venit singur. Prietenii lui i-au văzut nevoia și l-au adus. Poate că el nu a avut prea multă credință, însă prietenii săi au avut. Ei au crezut că Isus îl va vindeca.
În Noul Testament sunt menționate aproximativ douăzeci și cinci de minuni de vindecare distincte realizate de Mântuitorul. În mai mult de jumătate dintre ele, o rudă sau un prieten îl aduce pe bolnav la Isus pentru a fi vindecat. Mulți oameni nu vor veni niciodată la Domnul dacă nu îi aduce cineva care are credință. Rolul nostru este acela de a le face oamenilor cunoștință cu Isus și a-i aduce la El.
Al doilea termen din Marcu 8:22 care merită atenția noastră este L-au rugat. El poate să însemne „a ruga stăruitor, a implora sau a îndemna”. Verbul acesta implică ideea de apel mai smerit, mai politicos și mai delicat decât o cerere zgomotoasă. Prietenii acestui om I s-au adresat lui Isus respectuos, crezând că El avea atât dorința, cât și puterea de a-l ajuta pe acel om. Poate că orbul nu credea că Isus putea să îl vindece, dar prietenii lui credeau. Uneori trebuie să-i purtăm pe ceilalți la Isus pe aripile credinței noastre.
1. De ce crezi că l-a vindecat Domnul pe acest orb, în două etape? Ce lecţii pentru noi, ca martori ai Săi, putem desprinde din această relatare?
Marcu 8:22-26
„22 Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb şi L-au rugat să Se atingă de el. 23 Isus a luat pe orb de mână şi l-a scos din sat, apoi i-a pus scuipat pe ochi, Şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: „Vezi ceva?” 24 El s-a uitat şi a zis: „Văd nişte oameni umblând, dar mi se par ca nişte copaci”. 25 Isus i-a pus din nou mâinile pe ochi; i-a spus să se uite ţintă şi, când s-a uitat, a fost tămăduit şi a văzut toate lucrurile desluşit. 26 Atunci, Isus l-a trimis acasă şi i-a zis: „Să nu intri în sat şi nici să nu spui cuiva în sat””.
Este posibil ca nici noi să nu îi vedem pe oameni clar, așa cum ar trebui? Îi vedem uneori mai degrabă ca pe niște „copaci care umblă”, în niște forme vagi și obscure, decât ca pe niște candidați la Împărăția lui Dumnezeu? Ce crezi că ne determină uneori să nu îi vedem pe oameni „deslușit”?
Ce putem învăța din această relatare despre rolul pe care îl au aspectul medical și cel spiritual în vindecarea și în slujirea celor pierduți?
