[marți, 21 ianuarie] Încercarea de foc
Pentru cei trei evrei, închinarea la acel chip, impusă de împărat, era o contrafacere evidentă a închinării de la Templul din Ierusalim, a modului în care ei se închinaseră până atunci. Deși dețineau poziții în imperiu și erau loiali împăratului, credincioșia lor față de Dumnezeu stabilea o limită loialității față de om. Ei erau dispuși să continue să îi slujească împăratului ca administratori credincioși, totuși ei nu se puteau uni cu ceilalți în această sărbătoare.
3. Ce mesaj transmit versetele de mai jos şi în ce mod a influenţat poziţia adoptată de aceşti tineri?
Exodul 20:3-6
”3 Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. 4 Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. 5 Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, 6 şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.”
Deuteronomul 6:4
”4 Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.”
Urmând instrucțiunile împăratului, toți oamenii, la sunetul instrumentelor muzicale, trebuiau să se plece și să se închine chipului de aur. Doar cei trei – Șadrac, Meșac și AbedNego – au îndrăznit să nu dea ascultare împăratului. Numaidecât, câțiva babilonieni au adus această problemă înaintea împăratului. Acuzatorii au căutat să-i stârnească mânia, spunându-i: (1) că însuși împăratul îi pusese pe cei trei tineri cârmuitori peste ținuturile Babilonului, (2) că bărbații evrei nu slujesc dumnezeilor împăratului și (3) că ei nu se închină chipului de aur înălțat de el (Daniel 3:12). Dar, în ciuda mâniei împotriva lor, împăratul le-a oferit celor trei o a doua șansă. El s-a arătat dispus să repete întreaga procesiune pentru a le oferi ocazia celor trei să își retracteze poziția și să se închine chipului. Dacă refuzau, aveau să fie aruncați în cuptorul aprins. Nebucadnețar și-a încheiat apelul cu cea mai arogantă pretenție: „Care este dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?” (vers. 15).
Înzestrați cu un curaj supranatural, ei i-au răspuns împăratului: „Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins și ne va scoate din mâna ta, împărate. Și, chiar de nu ne va scoate, să știi împărate că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălțat!” (vers. 17,18).
Deși știau că Dumnezeul lor îi putea elibera, ei nu aveau această garanţie. Totuși au refuzat să se supună poruncii împăratului, chiar știind că puteau fi arși de vii. Cum putem avea și noi o astfel de credinţă?
