[luni, 2 septembrie] Compasiune și pocăință
Relatările întrepătrunse ale mântuirii și ale marii lupte ne cheamă să recunoaștem un adevăr despre viață care este esențial pentru a înțelege lumea și a ne înțelege pe noi înșine, și anume: noi și lumea noastră suntem căzuți, stricați și păcătoși. Lumea noastră nu este ceea ce a fost creată să fie, iar noi, deși încă purtăm chipul Creatorului, suntem parte din această lume stricată. Păcatul din viața noastră are aceeași natură ca răul care produce atât de multă durere, asuprire și exploatare peste tot în lume.
De aceea, este drept să simțim durerea, disconfortul, întristarea și tragedia lumii și a vieții celor din jurul nostru. Ar trebui să fim roboți ca să nu simțim durerea vieții de pe pământ. Plângerile din cartea Psalmii, întristarea lui Ieremia și a altor profeți și lacrimile și compasiunea Domnului Isus demonstrează că este potrivit un astfel de răspuns față de lume și relele din ea și, în special, față de cei care atât de adesea sunt răniți.
3. Ce anume a stârnit compasiunea lui Isus în fiecare dintre următoarele situaţii? Cum poate să fie sensibilă și inima noastră la durerea din jur?
Matei 9:36
”Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor.”
Matei 14:14
”Când a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea şi a vindecat pe cei bolnavi.”
Luca 19:41,42
”Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.”
Ioan 11:35
”Isus plângea.”
Să nu uităm că păcatul și răul nu există „pe undeva” sau sunt consecința stricăciunii altcuiva: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi” (1 Ioan 1:8). Înțeles din perspectiva profeților biblici, păcatul era o tragedie nu din cauză că un om încălca „regulile”, ci pentru că păcatul rupea legătura dintre Dumnezeu și poporul Său și le făcea rău altora. Acest lucru se poate întâmpla la nivel mai mare sau mai mic, dar este același rău.
Egoismul, lăcomia, răutatea, prejudecata, ignoranța și nepăsarea sunt rădăcina tuturor relelor, a nedreptății, sărăciei și asupririi din lume. Mărturisirea păcătoșeniei noastre este primul pas în rezolvarea acestui rău, dar și un prim pas pentru a permite iubirii lui Dumnezeu să vină în inimile noastre (1 Ioan 1:9 citat).
Privește la tine însuți (dar nu prea de aproape și nu prea mult timp). În ce fel ești și tu afectat de stricăciunea din lume și parte a problemei mai mari? Care este singurul răspuns și care este singura soluție?
