[vineri, 30 august] Un gând de încheiere

 

„Dărnicia neegoistă a umplut prima biserică de o mare bucurie, deoarece credincioșii știau că strădaniile lor ajutau la ducerea soliei Evangheliei la cei aflați în întuneric. Bunăvoința lor mărturisea că ei nu primiseră în zadar harul lui Dumnezeu. Ce altceva putea da naștere la o asemenea dărnicie decât sfințirea lucrată de Spiritul Sfânt? Atât în ochii credincioșilor, cât și ai necredincioșilor, aceasta era o minune a harului.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 344

 

Rezumat:

Însuflețiți de mandatul încredințat de Domnul Isus și de puterea Duhului Sfânt, primii credincioși au hotărât să ducă solia și misiunea Sa în toată lumea. Pe baza învățăturilor Sale și ale Scripturii ebraice, biserica primară dăruia celor în nevoie din mijlocul ei, dar și celor din afară. Prin exemplul lor și prin învățăturile date în epistole, primii conducători creștini i-au sfătuit pe credincioși să aibă o viață de credincioșie și slujire, în special față de cei în nevoie.

 

Studiu suplimentar:

• Ellen G. White, ”Lucrarea de binefacere”, capitolele „Dorca – Lucrarea și influența ei”  și „Aceasta este religia curată”, pp. 35–41;
• Ellen G. White, ”Faptele apostolilor”, capitolul „O biserică darnică”.