[marți, 7 mai] O cunoaștere plină de iubire

baby1 Studii Majori

 

 

Mulţi au văzut în Cântarea cântărilor tema „întoarcerii la Eden”. Deşi cuplul descris nu este alcătuit din primul bărbat şi prima femeie, poemul ne aduce aminte de prima grădină. Planul lui Dumnezeu ca ei să fie „un singur trup” (Geneza 2:24,25) este ilustrat pretutindeni prin metafore şi simboluri.

 

4. Cum prezintă Cântarea cântărilor un angajament la reciprocitate în viaţa intimă a cuplului căsătorit? Prin ce se aseamănă cu învăţăturile lui Pavel?

 

Cântarea cântărilor 4:7-16

”Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai niciun cusur. Vino cu mine din Liban, mireaso, vino cu mine din Liban! Priveşte din vârful Muntelui Amana, din vârful Muntelui Senir şi Hermon, din vizuinile leilor, din munţii pardoşilor! Mi-ai răpit inima, soro mireaso, mi-ai răpit inima numai cu o privire, numai cu unul din lănţişoarele de la gâtul tău! Ce lipici în dezmierdările tale, soro mireaso! Dezmierdările tale preţuiesc mai mult decât vinul şi miresmele tale sunt mai plăcute decât toate miroznele! Miere picură din buzele tale, mireaso, miere şi lapte se află sub limba ta şi mirosul hainelor tale este ca mirosul Libanului. Eşti o grădină închisă, soro mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită. Odraslele tale sunt o grădină de rodii, cu cele mai alese roade, mălini negri şi nard; nard şi şofran, trestie mirositoare şi scorţişoară, cu tot felul de tufari de tămâie, smirnă şi aloe, cu cele mai alese miresme. O fântână din grădini, un izvor de ape vii, ce curge din Liban. Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! – Să intre iubitul meu în grădina lui, şi să mănânce din roadele ei alese!”

 

Cântarea cântărilor 5:1

”Eu intru în grădina mea, soro mireaso, îmi culeg smirna cu miresmele mele, îmi mănânc fagurele de miere cu mierea mea, îmi beau vinul cu laptele meu… Mâncaţi, prieteni, beţi şi îmbătaţi-vă de dragoste!”

 

1 Corinteni 7:3-5

”Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta. Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana din pricina nestăpânirii voastre.”

 

Solomon o invită: „Vino cu mine” (4:8). Mireasa răspunde. Mai târziu, ea este cea care îl invită: „Să intre iubitul meu în grădina lui” (4:16). El răspunde (5:1). Aici, Scriptura ne învaţă că în cadrul intim nu trebuie să fie folosită forţa sau manipularea. Ambii parteneri intră în această relaţie de bunăvoie şi din dragoste. „Grădina mea” este „grădina lui”. Solomon şi Sulamita au nume care derivă din cuvântul ebraic shalom, „pace” sau „integritate”. Admiraţia lor este reciprocă (Cântarea cântărilor 4:1-5; 5:10-16). Echilibrul din relaţia lor este evident chiar şi în stilul poetic folosit. Expresia de legământ: „Preaiubitul meu este al meu şi eu sunt a lui” (2:16) este ecoul limbajului edenic, „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea” (Geneza 2:23).

 

5. În ce fel descrierea biblică a relaţiei de căsătorie prin termenul „cunoaștere” îmbogăţește înţelegerea noastră cu privire la relaţia pe care ar trebui să o avem cu Dumnezeu?

 

Geneza 4:1,25

”Adam s-a împreunat cu nevastă-sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!””

”Adam s-a împreunat iarăşi cu nevastă-sa; ea a născut un fiu şi i-a pus numele Set, „căci”, a zis ea, „Dumnezeu mi-a dat o altă sămânţă în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain.””

 

1 Samuel 1:19

”S-au sculat dis-de-dimineaţă şi, după ce s-au închinat până la pământ înaintea Domnului, s-au întors şi au venit acasă, la Rama. Elcana s-a culcat cu nevastă-sa Ana, şi Domnul Şi-a adus aminte de ea.”

 

Luca 1:34

”Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?””

 

Ioan 17:3

”Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.”

 

1 Corinteni 8:3

”Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu.”

 

Biblia foloseşte verbul „a cunoaşte” pentru unirea intimă dintre soţ şi soţie. În această „cunoaştere” iubitoare, cele mai adânci ascunzişuri ale fiinţei lor sunt oferite celuilalt. Nu doar două corpuri, ci şi două inimi devin „un singur trup”. „A cunoaşte” descrie, de asemenea, relaţia dintre om şi Dumnezeu. Pentru creştinul înţelept, cunoaşterea unică şi plină de afecţiune din cadrul căsătoriei oferă o înţelegere profundă a celei mai sublime şi mai sfinte taine dintre toate – unirea dintre Hristos şi biserica Sa.