[duminică, 21 aprilie] Conviețuirea
1. Care este ideea de bază în următorul pasaj? Despre ce principiu de viaţă este vorba aici, în general?
Eclesiastul 4:9-12
”Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur şi cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice! Tot aşa, dacă se culcă doi împreună, se încălzească unul pe altul, dar cum are să se încălzescă dacă e singur? Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.”
Foarte puţini dintre noi pot să reziste singuri. Chiar dacă suntem singuratici şi ne place să fim izolaţi, mai devreme sau mai târziu nu numai că ajungem să ne dorim tovărăşia altora, dar s-ar putea chiar să o cerem, în special în momente dificile. Într-adevăr, am fost făcuţi pentru socializare, pentru prietenie. Cât de privilegiaţi sunt cei care au o familie apropiată care să-i susţină şi să-i încurajeze, în special atunci când trec prin încercări! Din nefericire, există oameni în biserica noastră, la serviciu şi în localitatea în care trăim care nu au la cine să apeleze nu doar la vreme de nevoie, ci nici măcar pentru a sta de vorbă la sfârşitul zilei. Sentimentul de singurătate poate să apară oricând. „Cea mai grea zi pentru mine”, spunea un bărbat necăsătorit, „este duminica. În timpul săptămânii, la serviciu, sunt înconjurat de oameni. În Sabat, văd oameni la biserică. Dar duminica sunt complet singur.”
2. Ce putem învăţa din următoarele pasaje, în special atunci când trecem prin momente de singurătate?
Ioan 16:32,33
„Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui, şi pe Mine Mă veţi lăsa singur, dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”
Filipeni 4:11-13
”Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.”
Noi, creştinii, ne bucurăm nu doar de realitatea existenţei lui Dumnezeu, ci şi de posibilitatea de a fi prieteni cu El. Iar din apropierea lui Dumnezeu de noi putem primi mângâiere. Dar faptul că era aproape de Adam în Eden nu L-a împiedicat pe Domnul să spună: „Nu este bine ca omul să fie singur” (Geneza 2:18). El ştia că Adam, chiar dacă Îl avea aproape, într-o lume fără păcat, tot avea nevoie de un tovarăş omenesc. Cu atât mai mult noi, cei care trăim într-o lume distrusă de păcat, avem nevoie de prietenie!
Dar să nu presupunem că este de la sine înţeles că, unde sunt mulţi oameni, nimeni nu se poate simţi singur. Cei mai singuri oameni trăiesc în oraşele mari, unde tot timpul interacţionează cu cei din jur. Doar pentru că sunt şi alţii prin preajmă nu înseamnă că cineva nu se poate simţi singur şi înstrăinat, tânjind după prietenie.
Cum poți căuta, într-un mod proactiv, să fii mai sensibil față de un om care s-ar putea simți singur, înstrăinat, respins, rănit și are nevoie de cineva cu care să vorbească?
