[duminică, 7 aprilie] Libertatea de alegere
Unii creştini cred că Dumnezeu a ales, încă înainte de naşterea unui om, dacă el va fi sau nu mântuit. Cu alte cuvinte, fiecare dintre aceia care vor fi pierduţi pentru veşnicie va fi pierdut pentru că Dumnezeu, în înţelepciunea Sa (pretinde această teologie), a ales aşa, adică, indiferent de alegerile pe care le face acel om, tot va fi condamnat.
Din fericire, noi, adventiştii de ziua a şaptea, nu subscriem la această teologie, ci credem că Dumnezeu ne-a ales pe toţi să fim mântuiţi şi că, încă dinainte de începutul lumii, am fost aleşi pentru viaţa veşnică.
1. Ce ne spun următoarele versete despre faptul că am fost aleși de Dumnezeu și despre momentul în care am fost aleși?
Efeseni 1:1-4
Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţiicare sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus: 2 Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos. 3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. 4 În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,
Tit 1:1,2
”Pavel, rob al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Hristos potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului, care este potrivit cu evlavia, 2 în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşniciide Dumnezeu, care nu poate să mintă”
2 Timotei 1:8,9
”Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.”
Oricât de bună este vestea aceasta, trebuie să ştim că totuşi unii oameni vor fi pierduţi (Matei 25:41), pentru că, deşi Dumnezeu ne-a ales pe toţi, El le-a dat oamenilor cel mai sfânt dar – o voinţă liberă, darul libertăţii de a alege.
2. Ce ne învaţă Biblia despre voinţa noastră liberă?
Matei 22:35-37
”Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: 36 „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” 37 Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.”
Domnul nu ne forţează să-L iubim. Ca să fie adevărată, dragostea trebuie să fie oferită de bunăvoie, din proprie alegere. Dintr-o anumită perspectivă, am putea spune că Biblia este istoria încercării lui Dumnezeu de a ajunge la fiinţele omeneşti pierdute şi de a le câştiga inima pentru Sine fără să le constrângă în vreun fel. Această realitate se vede cel mai bine în viaţa şi în slujirea Domnului Isus pe pământ – în modul în care oamenii au reacţionat faţă de El, folosindu-şi libertatea de alegere. Unii au fost atraşi de El, alţii I-au vrut moartea.
Da, Dumnezeu ne-a ales pentru mântuire, dar noi trebuie să alegem să acceptăm această mântuire. Dintre toate alegerile pe care trebuie să le facem, alegerea de a-I sluji Domnului este cea mai importantă şi mai plină de consecinţe pentru noi şi pentru aceia (cum sunt membrii familiei noastre apropiate) asupra cărora au impact viaţa noastră şi deciziile pe care le luăm.
