[Sâmbătă, 2 mar] Evanghelia veșnică
Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. (Apocalipsa 14:12)
Apocalipsa ne arată că înșelăciunea lui Satana din timpul sfârșitului va fi atât de eficientă, încât cei mai mulți vor alege se închine fiarei și să primească semnul ei. Dar Apocalipsa 14:1-5 ne spune că Dumnezeu va avea totuși o rămășiță de credincioși, un grup de oameni care vor rămâne de partea Sa.
În cele din urmă, oamenii vor ajunge în situația de a alege nu dacă să se închine sau să nu se închine (în definitiv, toți ne închinăm la ceva sau la cineva), ci cui să se închine. Cei ce se închină fiarei vor primi semnul ei pe frunte sau pe mâna dreaptă, ca simbol al deciziei lor de a servi acestui sistem apostat cu mintea și prin acțiunile lor.
Între timp, lumea va asista la o proclamare a Evangheliei de o mare amploare, cum nu s-a mai văzut din Ziua Cincizecimii. Dumnezeu le va transmite oamenilor răzvrătiți niște avertizări înainte ca judecățile Sale să cadă asupra lor. Satana își desfășoară activitatea la nivel global, dar și proclamarea Evangheliei se va face la nivel mondial. Dumnezeu vrea ca niciunul să nu piară, ci toți să fie mântuiți; Hristos a murit pentru toți oamenii. Întrebarea este cine va accepta jertfa Sa și cine o va refuza.
BIBLIA ȘI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND
Biblia: Numeri 16–22
- Cine i-a(u) reproșat lui Moise că nu țara promisă, ci Egiptul era „o țară, unde curge lapte și miere”?
- Ce i-au zis copii lui Israel lui Moise după testul toiegelor?
- Ce lucru destinat curățirii îl făcea necurat pe cel ce-l folosea sau care se atingea de el?
- Cui i s-a spus că drumul pe care mergea ducea la pierzare?
Istoria mântuirii, cap. 54
- Când va forma America protestantă un chip al ierarhiei romane?