[Joi, 10 ian] Mesajul către biserica din Efes
Efesul, capitala Asiei, era cea mai mare cetate din această provincie romană şi era situat pe rute comerciale importante. Fiind cel mai mare port maritim din Asia, era un centru comercial şi religios foarte influent. Avea multe clădiri publice – temple, teatre, gimnazii, băi publice şi bordeluri. Era cunoscut şi pentru practica şi arta magiei. Şi îi mergea vestea pentru imoralitatea şi superstiţia cetăţenilor. Şi da, tot acolo se găsea şi cea mai influentă biserică creştină.
7. Cu ce titlu Se prezintă Domnul Isus acestei biserici? Ce lucruri apreciază El la ea? Ce îngrijorare Îşi exprimă?
Apocalipsa 2:1-4
1. Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:
2. „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.
4. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.Ieremia 2:2
„Du-te şi strigă la urechile cetăţii Ierusalimului: „Aşa vorbeşte Domnul: „Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta, când erai logodită, când Mă urmai în pustiu, într-un pământ nesemănat.
În prima parte a existenţei bisericii din Efes, creştinii de aici erau recunoscuţi pentru credincioşia şi dragostea lor (Efeseni 1:15). Deşi erau supuşi la presiuni atât din afară, cât şi din interior, ei au rămas neclintiţi şi credincioşi. Aveau zel şi aderau la învăţături sănătoase; nu tolerau printre ei învăţători mincinoşi. Totuşi, pe măsură ce au pus accent pe învăţătură şi pe comportament, dragostea lor pentru Hristos şi pentru fraţii de credinţă a început să scadă. Erau neclintiţi şi credincioşi, însă, fără dragoste, faptele lor au devenit reci şi legaliste.
8. Ce îi sfătuieşte Isus să facă? În ce ordine?
Apocalipsa 2:5-7
5. Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.
6. Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.
7. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”
În plan profetic, situaţia bisericii din Efes corespunde cu situaţia generală şi cu starea spirituală a bisericii din primul secol. Biserica primară a fost caracterizată de dragoste şi de credincioşie faţă de Evanghelie. Totuşi, spre sfârşitul secolului, biserica a început să-şi piardă ardoarea dragostei dintâi şi să se distanţeze de simplitatea şi de puritatea Evangheliei.
Imaginează-ți că faci parte dintr-o comunitate în care dragostea scade. Membrii ei nu practică neapărat un păcat cunoscut sau fățiș. Dintr-un anumit punct de vedere, ei fac ce este bine, totuși suferă de formalism și de răceală spirituală. Cum îi poate ajuta sfatul dat de Isus aici să iasă din această stare?
Post-ul Mesajul către biserica din Efes apare prima dată în Studiu Biblic.