[Sâmbătă, 5 ian] În mijlocul sfeșnicelor

 Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” Apocalipsa 3:21

În Psalmul 73, autorul mărturisește că s-a uitat cu jind la fericirea celor răi. Viața celor necredincioși părea îmbelșugată și ușoară, pe când viața celor credincioși părea una de continuă suferință. Nedreptatea aceasta l-a tulburat extraordinar de mult (Psalmii 73:2-16). Nedumerit, a intrat în Sfântul Locaș (Psalmii 73:16,17). Acolo, în prezența lui Dumnezeu, a reușit să înțeleagă mai bine cum stăteau de fapt lucrurile.

Câteva secole mai târziu, apostolul Ioan, bătrân de-acum, a ajuns să fie exilat, din cauza mărturiei lui, pe o insulă stâncoasă. În necazul lui, a primit vestea că și bisericile aflate în grija sa erau în suferință. În acel moment critic, a primit o viziune în care L-a văzut pe Hristos cel viu în sanctuarul ceresc. La fel ca psalmistul, a primit de la Domnul o descoperire despre unele taine ale vieții de aici și despre lupta pe care aceasta o presupune. Scena sanctuarului i-a dat încredere în prezența și în protecția lui Hristos și încurajarea de a le transmite această încredere bisericilor din vremea lui, precum și tuturor generațiilor de creștini de până la sfârșitul istoriei.

12 ianuarie – Sabat de consacrare pentru misiune (colectă Misiunea Globală)

BIBLIA ȘI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Exodul 27–33

  1. Care loc de la sanctuar avea să fie sfinţit de slava Domnului?
  2. Cât valora darul pe care trebuia să-l plătească și bogatul, și săracul, fără deosebire?
  3. Cu ce a confundat Iosua glasul celor care cântau în tabără?
  4. Ce făcea poporul atunci când se ducea Moise la cortul întâlnirii?

Istoria mântuirii, cap. 46

  1. Ce a expus în fața lumii execuția lui Ian Hus?

Post-ul În mijlocul sfeșnicelor apare prima dată în Studiu Biblic.