[Miercuri, 24 oct] Conducătorii bisericii şi unitatea
Mântuirea le este oferită tuturor celor dispuşi să o accepte, însă unii oameni primesc anumite daruri spirituale în scopuri speciale. (Efeseni 4:7)
5. Cu ce daruri ale conducerii a înzestrat Dumnezeu biserica şi în ce scop?
Efeseni 4:11,12
11. Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,
12. pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,
Într-un anumit sens, toţi creştinii sunt slujitori ai lui Dumnezeu şi ai Evangheliei. Misiunea de a vesti Evanghelia le-a fost încredinţată de Domnul Hristos tuturor celor care poartă Numele Său (Matei 28:19,20), nu doar pastorilor şi/sau evangheliştilor. Nimeni nu poate fi scutit de lucrarea de vestire a Evangheliei şi niciun conducător al bisericii nu o poate monopoliza. Darurile spirituale de conducere au ca scop precis zidirea bisericii. Biserica are nevoie de conducători care să încurajeze şi să sprijine unitatea membrilor.
Lista lui Pavel cu darurile conducerii ne spune că acestea au ca scop şi pregătirea poporului lui Dumnezeu pentru lucrarea cu cei pierduţi. Cei care au primit această chemare specială trebuie să-i ajute pe ceilalţi să-şi împlinească lucrarea pentru Hristos şi să zidească trupul lui Hristos „până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:13). În slujirea noastră, trebuie să luăm ca exemplu stilul lui Isus de conducere: Isus a venit ca să slujească şi nu ca să fie slujit (Matei 20:25-28), iar noi trebuie să procedăm la fel.
În societatea actuală, oamenii vor să fie independenţi şi să nu dea socoteală nimănui. Pavel ne aminteşte că noi, creştinii, nu trăim pentru noi înşine, ci formăm o biserică ai cărei lideri au menirea de a ne încuraja în umblarea noastră pe calea credinţei. Cu toţii facem parte din trupul lui Hristos.
Care sunt darurile tale spirituale și ce faci pentru a susține prin ele unitatea bisericii tale locale?