[Miercuri, 26 sept.] Pavel, în sfârșit, în Roma
După cele trei luni petrecute în Malta, Pavel şi ceilalţi au reuşit să-şi continue călătoria (Faptele 28:11). Au ajuns la Puzole (vers. 13) – oraşul modern Pozzuoli, din Golful Napoli –, iar de acolo s-au îndreptat pe uscat până la Roma (vers. 11-16).
Vestea sosirii lui Pavel a ajuns rapid la Roma, iar câţiva credincioşi de acolo au parcurs câţiva kilometri ca să-i iasă în întâmpinare. Deşi venea pentru prima oară în această cetate, avea numeroşi prieteni: colegi, convertiţi, rude şi multe persoane dragi (Romani 16:3-16). Întâlnirea de la Forul lui Apiu trebuie să fi fost deosebit de emoţionantă pentru ei, mai ales când au aflat de naufragiu şi că Pavel era întemniţat. Apostolul I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru dovada lor specială de dragoste şi de grijă şi s-a simţit încurajat şi capabil să apară în faţa cezarului.
În raportul său oficial, Festus a notat probabil că, după legea romană, Pavel nu se făcea vinovat de nicio faptă gravă (Faptele 25:26,27; 26:31,32). Aşa s-ar putea explica de ce i s-a permis să-şi închirieze o casă (Faptele 28:30) şi nu a fost trimis într-o închisoare obişnuită sau într-o tabără militară, deşi, după obiceiul roman, era permanent păzit de un ostaş roman, de care era prins în lanţuri. Iar din moment ce trăia pe propria cheltuială, probabil că a putut să şi muncească (Faptele 18:3).
5. Ce a făcut Pavel, imediat ce s-a stabilit în noua casă? Faptele 28:17-22
17 După trei zile, Pavel a chemat pe mai-marii iudeilor şi, când s-au adunat, le-a zis: „Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim şi de acolo am fost dat în mâinile romanilor. 18 După ce m-au supus la cercetare, ei aveau de gând să-mi dea drumul, pentru că nu era în mine nicio vină vrednică de moarte. 19 Dar iudeii s-au împotrivit şi am fost silit să cer să fiu judecat de cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu. 20 De aceea, v-am chemat să vă văd şi să vorbesc cu voi, căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ.” 21 Ei i-au răspuns: „Noi n-am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine şi n-a venit aici niciun frate care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine. 22 Dar am vrea să auzim părerea ta, pentru că ştim că partida aceasta pretutindeni stârneşte împotrivire.”
Pavel nu se putea duce de data aceasta la sinagogă, dar sinagoga putea veni la el. Imediat după ce a sosit, potrivit obiceiului său de a merge mai întâi la evrei (Romani 1:16), i-a chemat pe conducătorii iudei locali ca să le spună că era nevinovat şi să le explice, ca şi în alte ocazii, că singurul motiv pentru care fusese arestat era speranţa lui Israel (Faptele 23:6; 24:15; 26:6-8). Dar intenţia lui nu era în primul rând să se apere, ci să creeze o atmosferă de încredere cu scopul de a propovădui Evanghelia, arătând că învierea lui Isus constituia împlinirea speranţei străvechi a poporului Israel. Miraţi că nu primiseră de la Ierusalim nicio informaţie despre Pavel, iudeii l-au ascultat.
Citeşte Faptele 28:22. Ce ne spune aceasta despre împotrivirea care încă mai există astăzi faţă de credincioşi? Cum putem rămâne credincioşi când alţii vorbesc împotriva credinţei noastre?
