[Miercuri] Convertirea neamurilor
Capitolul 3 din Daniel s-a încheiat cu declaraţia lui Nebucadneţar, care recunoaşte existenţa şi puterea Dumnezeului adevărat. Însă recunoaşterea aceasta nu echivalează cu experienţa naşterii din nou despre care Isus a spus că este esenţială pentru mântuire (vezi Ioan 3:7). Şi, după cum observăm în capitolul următor, Nebucadneţar nu era nici pe departe un om convertit.
5. Care era problema acestui om?
Daniel 4:30
Împăratul a luat cuvântul şi a zis: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?”
Până la finalul capitolului, Nebucadneţar a învăţat, în urma unei experienţe dureroase, că Dumnezeu are toată puterea şi că, fără Dumnezeu, el nu era nimic. „Monarhul, atât de mândru odinioară, a devenit copilul umil al lui Dumnezeu; conducătorul tiran și arogant a devenit un împărat înţelept și îndurător. Acela care Îl sfidase și Îl hulise pe Dumnezeul cerului a recunoscut acum puterea Celui Preaînalt și, cu seriozitate, a căutat să promoveze temerea de Iehova și fericirea supușilor lui. Sub mustrarea Aceluia care este Împăratul împăraţilor și Domnul domnilor, Nebucadneţar a învăţat, în cele din urmă, lecţia pe care toţi conducătorii trebuie să o înveţe, și anume că adevărata măreţie constă într-o bunătate adevărată. El L-a recunoscut pe Iehova ca Dumnezeul cel viu…” (Ellen G. White, Profeţi şi regi, ed. 2011, p. 361)
6. Ce adevăruri despre Dumnezeu exprimă Nebucadneţar?
Daniel 4:35
Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: „Ce faci?”
Daniel 4 se încheie cu recunoaşterea de către un păgân a autorităţii, stăpânirii şi puterii Dumnezeului „evreilor”. Dintr-un anumit punct de vedere, scena aceasta prefigurează evenimentele din biserica timpurie, când, în urma mărturiei date de iudei şi prin puterea lui Dumnezeu, păgânii au aflat adevărul despre Domnul şi au început să proclame acest adevăr în lume.
Citeşte Ioan 3:7. Când ne gândim la evenimentele din zilele sfârşitului, primele subiecte care ne vin de obicei în minte sunt decretul de moarte, închinarea şi persecuţia. Care este însă cel mai bun mod de a ne pregăti pentru timpul sfârşitului, potrivit declaraţiei Domnului Isus din acest text?
Ioan 3:7
Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.”