[Marți] Ramurile firești

0f8d55a57d5b7d4aa742f1b16343dcd9 original Studii Majori

4. Despre ce mare speranţă vorbește Pavel în Romani 11:11-15?

Romani 11:11-15
11. Întreb, dar: „S-au poticnit ei ca să cadă?” Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos;
12. dacă deci alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?
13. V-o spun vouă, Neamurilor: „Întrucât sunt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea
14. şi caut ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii din ei.
15. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi?

Găsim aici două expresii paralele: (1) „plinătatea întoarcerii lor [israeliţilor]” şi (2) „primirea lor [israeliţilor]”. Pavel se aştepta ca diminuarea numărului celor ce cred din Israel şi lepădarea lor să fie doar temporară şi să fie urmată de plinătate şi de primire. Acesta este al doilea răspuns al lui Pavel la întrebarea de la începutul capitolului: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Ce pare a fi o lepădare, spune el, este doar o situaţie temporară.

5. Ce vrea să ilustreze Pavel prin imaginea ramurilor altoite în măslinul nobil? Romani 11:16-24?

Romani 11:16-24
16. Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte.
17. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,
18. nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.
19. Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.”
20. Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: nu te îngâmfa, dar, ci teme-te!
21. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.
22. Uită-te, dar, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.
23. Şi chiar ei, dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.
24. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor?

Pavel aseamănă rămăşiţa credincioasă a lui Israel cu un măslin nobil, care are unele ramuri tăiate (iudeii necredincioşi), metaforă prin care vrea să arate că „Dumnezeu nu a lepădat pe poporul Său” (Romani 11:2). Rădăcina şi trunchiul au rămas. În acest pom au fost altoite neamurile. Dar ele îşi trag seva şi viaţa din rădăcină şi din trunchi, simbolul iudeilor credincioşi.

Ce s­a întâmplat cu aceia care L­au respins pe Isus putea să se întâmple şi cu credincioşii dintre neamuri. Omul este liber să aleagă mântuirea sau să o respingă. Dar să nu ajungem să credem că ne pierdem mântuirea de fiecare dată când cădem sau că nu suntem mântuiţi până nu devenim desăvârşiţi. Şi să nu cădem nici în extrema cealaltă: să credem că, dacă am beneficiat odată de harul lui Dumnezeu, nu mai putem pierde mântuirea, indiferent cum ne purtăm şi ce decizii luăm. Biblia nu susţine concepţia „odată mântuit, pentru totdeauna mântuit”. Numai cine continuă „să rămână în bunătatea” Sa (Romani 11:22) va fi mântuit.

Niciun credincios nu ar trebui să se laude cu bunătatea lui sau să se simtă superior faţă de vreun semen. Noi nu ne­am câştigat mântuirea, ci am primit­o în dar. În faţa jertfei Mântuitorului, în faţa standardului sfinţeniei lui Dumnezeu, toţi suntem egali: suntem nişte păcătoşi care au nevoie de harul divin, nişte păcătoşi care au nevoie de o sfinţenie la care se poate ajunge doar prin har. În noi înşine nu avem nimic cu care să ne lăudăm; să ne lăudăm doar cu Isus şi cu ce a făcut El pentru noi când a venit în lumea aceasta în trup omenesc, a cunoscut necazurile noastre, a murit pentru păcatele noastre, ne­a oferit un model de viaţă şi ne­a promis puterea de a trăi după acest model. Noi depindem de El în toate aceste aspecte, deoarece fără El nu am avea nicio speranţă dincolo de viaţa pe acest pământ.