[luni, 21 noiembrie] Dr. Kellogg-1
Doctorul Kellogg este unul dintre cei mai interesanți oameni din istoria adventistă. A fost foarte talentat și a realizat multe în activitatea sa. Dar, așa cum vom vedea mâine, a avut și unele slăbiciuni.
Când Dr. Kellogg a devenit director medical al Institutului de sănătate, avea doar 24 de ani. La acea vreme, la Institut erau doar douăzeci de pacienți, iar opt dintre ei au plecat curând. Unii oameni ar fi putut renunța după un astfel de început. Dar nu și Dr. Kellogg. Imediat, a început să facă multe schimbări utile.
Una dintre primele modificări a fost aceea de a shimba numele Institutului pentru Reforma Sanitară din Vest. Acesta urma să se numească Sanatoriul Battle Creek. Dar ce era un sanatoriu? Cuvântul „sanatoriu” nici măcar nu se afla în dicționar. Dr. Kellogg a spus că un sanatoriu ar fi „un loc unde oamenii învață să se mențină sănătoși”.
În curând, abilitățile doctorului Kellogg ca medic și chirurg au devenit foarte respectate. În acele vremuri, chirurgia era destul de precar practicată; aproape una din cinci operații abdominale se solda cu moartea pacientului! Însă, în anii 1890, Dr. Kellogg a stabilit un record mondial de 165 de operații abdominale la rând fără niciun deces.
Considerând că era important să continue să-și îmbunătățească abilitățile, a citit cu fidelitate toate revistele medicale importante publicate în Statele Unite și Anglia, precum și unele din Franța și Germania. A călătorit chiar și în Europa de mai multe ori pentru a învăța de la cei mai buni medici de aici.
Și-a păstrat Dr. Kellogg toate cunoștințele pentru el însuși? Nu. A ținut conferințe despre sănătate și a scris peste cincizeci de cărți, precum și multe articole pentru reviste de sănătate. El a dezvoltat unele dintre cele mai cunoscute alimente sănătoase pe care le știm: fulgi de porumb, unt de arahide și granola. A inventat, de asemenea, aparate de exerciții fizice și alte echipamente medicale. Odată, Dr. Kellogg a împărtășit secretul succesului său. El a spus că, atunci când auzea o idee medicală nouă, o compara întotdeauna cu ceea ce găsea în scrierile lui Ellen White. Dacă noua idee se potrivea, el o folosea imediat. În momentul în care prietenii săi medici, mai prudenți, deveneau convinși că era o idee bună, doctorul Kellogg o folosea deja de cinci ani. Dar dacă nu se potrivea, o ignora pur și simplu. Cinci ani mai târziu, prietenii săi medici se întrebau cum a reușit să evite greșelile lor.
Aplicație: Ar trebui ca tinerețea să împiedice pe cineva să-L slujească pe Dumnezeu? 1 Timotei 4:12 De unde vine adevărata înțelepciune? Cum o obținem? 2 Cronici 20:20; Proverbele 15:32,33