[miercuri, 20 aprilie] Ioan, un om schimbat

În timp ce Pavel și Petru predicau Evanghelia și îi întăreau pe credincioși, Ioan era și el ocupat cu lucrarea pentru Isus. A scris cinci din cărțile Bibliei; acestea sunt: Evanghelia lui Ioan, cele trei scrisori (1 Ioan, 2 Ioan și 3 Ioan) și cartea Apocalipsa. Vom studia cele trei scrisori ale lui Ioan mai târziu în această săptămână, iar în câteva săptămâni vom începe studiul Apocalipsei.

Cartea 1 Ioan prezintă descrieri de neegalat ale dragostei lui Dumnezeu pentru noi și a dragostei pe care ar trebui să o avem unii pentru alții. În mod clar, această carte a fost scrisă de cineva care Îl cunoștea pe Dumnezeu ca pe un prieten apropiat și înțelegea dragostea Lui.

Dar Ioan nu a pornit așa. Când Isus l-a chemat să fie ucenicul Lui, el și fratele lui, Iacov, erau cunoscuți ca „fiii tunetului” (Marcu 3:17). Voia să fie important și onorat. Era mândru și impulsiv, critic, răzbunător și foarte irascibil. Ioan și fratele său erau cei care ar fi vrut să cadă foc peste satul samaritean care nu Îl primise pe Isus. Luca 9:52-56

Dar, în ciuda tuturor defectelor sale, Ioan Îl iubea cu adevărat pe Isus și dorea să fie ca El. Prin comparație, Ioan și-a dat seama cât de bun era Isus și cât de păcătos era el. Cât de mult își dorea să fie ca Isus!

Adesea, Isus îl mustra sau îl avertiza pe Ioan. În acele situați, Ioan ar fi putut să se enerveze și să se apere, dar el a ales, în mod constant, să primească mustrarea lui Isus. Era dispus să își mărturisească păcatele și se străduia să pună în practică învățăturile lui Isus. Pe măsură ce Ioan se gândea mai mult la Isus, devenea din ce în ce mai puțin preocupat de el însuși. Una câte una, trăsăturile sale nepotrivite de caracter au fost înlăturate, iar el a început să se asemene cu Isus din ce în ce mai mult. Ioan a permis ca dragostea lui Isus să-l schimbe complet. Acesta a fost motivul pentru care a putut să compună aceste scrisori în care vorbește atât de clar despre dragostea Lui. 1 Ioan 4:16-21

Aplicație: Ești irascibil atunci când nu se întâmplă lucrurile așa cum îți dorești? Asemenea lui Ioan, și tu poți fi schimbat de dragostea lui Isus. Isus este la fel de dispus să te schimbe, așa cum a fost dornic să-l transforme și pe Ioan.