[duminică, 17 aprilie] Lucrarea lui Petru

Pe parcursul mai multor săptămâni, am învățat despre viața lui Pavel — călătoriile lui misionare, întemnițările și încercările prin care a trecut, precum și despre scrisorile pe care le-a scris. Totuși, nu trebuie să uităm că și apostolul Petru a împărtășit vestea bună despre Isus în același timp cu Pavel. În timp ce lucrarea lui Pavel era în principal pentru neamuri, Petru a lucrat mai ales pentru evrei. De asemenea, Petru a desfășurat o lucrare specială pentru a-i încuraja și întări pe cei care erau deja credincioși. Amintește-ți că Isus i-a spus lui Petru: „paște mielușeii Mei” și „paște oile mele”. Ioan 21:15-17

Petru era extrem de calificat pentru această lucrare. El păcătuise când negase de trei ori că-L cunoștea pe Isus (Ioan 18:17,25-27 ), dar s-a schimbat, iar Isus l-a iertat. Cunoscându-și propria slăbiciune, Petru știa cum să fie răbdător și înțelegător față de cei care cedaseră ispitei așa cum făcuse și el.

Petru nu și-a limitat lucrarea la țara lui Israel. El a călătorit în diferite locuri, întărindu-i pe credincioși oriunde mergea. Deși nu știm detalii despre aceste călătorii, știm că Petru a ajuns în cele din urmă la Roma. Acolo, cam în același timp cu arestarea lui Pavel, și el a fost închis de Nero. Probabil era prin anul 67 d.Hr.

Cu ani în urmă, lui Petru îi fusese rușine să recunoască faptul că Îl cunoștea pe Isus. Acum, el considera că este o onoare să moară pentru El. Când era în celula lui, el și-a amintit că Isus îi spusese cum avea să moară. Ioan 21:18 Apoi s-a gândit că ar fi fost o onoare prea mare să moară exact în același mod în care a murit Isus. Așa că, atunci când a fost condamnat la moarte, a cerut să fie răstignit cu capul în jos; și așa a murit.

Aplicație: Când vezi pe cineva care a păcătuit, ești răbdător și empatic față de persoana respectivă? Așa a fost Isus, iar noi ar trebui să învățăm să-i tratăm pe oameni în acest fel, așa cum a făcut și Petru.