[vineri, 15 aprilie] Iuda

Această carte a fost scrisă de un om pe nume Iuda. Ca și Iacov, nu știm prea multe despre autor și nici când a fost scrisă. Totuși, mesajul este încă foarte important pentru noi astăzi.

Iuda plănuise să scrie despre credința creștină, dar planurile sale s-au schimbat. El s-a simțit obligat să scrie despre o situație periculoasă care luase avânt. Cititorii lui nu aveau acum nevoie de încurajare la modul general; aveau nevoie să fie îndemnați la „a lupta pentru credință” (Iuda 3).

Unii învățători falși se infiltraseră în biserică, iar învățăturile lor aveau tendința de a încuraja răutatea. Versetul 4 Iuda le-a amintit cititorilor că Dumnezeu, cu siguranță, avea să-i judece pe acești învățători falși dacă ei continuau în căile lor rele. De asemenea, el a dat trei exemple de situații când Dumnezeu a mai făcut aceasta. Versetele 5-7

Pentru a se asigura că cititorii lui au înțeles ce a vrut să spună el despre inutilitatea acestor învățători, Iuda i-a comparat cu câteva elemente din natură. Norii ar trebui să dea ploaie, dar acești învățători erau ca „norii fără apă”. Pomii ar trebui să dea fructe din abundență, dar acești învățători erau „pomi fără fructe”. Stelele care nu se mișcă sunt puncte de referință, utile pentru calcularea poziției și direcției; dar acești învățători erau ca „stelele rătăcitoare”. Versetele 12,13

Iuda a citat atunci o profeție a lui Enoh, omul care a fost luat la cer înainte de potopul din vremea lui Noe. Acesta prezisese a doua venire a lui Isus și judecata care avea să aibă loc cu privire la cei răi. Versetele 14,15

Dar nu ar trebui să fim surprinși de aceste lucruri, spune Iuda. Apostolii ne-au avertizat deja că vor veni astfel de învățători falși.

Aplicație: Au fost și vor mai fi oameni corupți în biserică, oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu, dar care vorbesc mult și îi încurajează pe oameni să-și urmeze propriile pofte și dorințe lumești. Nu ar trebui să fim înșelați de acești învățători falși; în schimb, noi ar trebui să se ne rugăm cu seriozitate, să ne concentrăm pe Dumnezeu și pe ceea ce știm că este adevărat și să căutăm să ne ajutăm unii pe alții. Versetele 20,21

Isus este singurul care ne poate ajuta să ne ferim de păcat și care ne poate prezenta ca fiind fără pată înaintea lui Dumnezeu. Și chiar așa va face dacă vom continua să privim spre El. A Lui este toată gloria! Versetele 24,25