[duminică, 20 martie] Judecat de Felix
Text de studiu: Faptele apostolilor 24:1-23
După ce Pavel a fost scos în siguranță din Ierusalim, el a fost pus sub grija lui Felix, guvernatorul roman din Cezareea. Cinci zile mai târziu, marele preot Anania (nu Ana de la procesul lui Isus) și alți evrei importanți au ajuns în Cezareea să-și prezinte acuzațiile la adresa lui Pavel.
Un orator excelent, pe nume Tertul, a prezentat cazul lor. Tertul a presupus că, dacă avea să înceapă prin a-l măguli pe Felix, l-ar și putea influența. Ce i-a spus? Faptele apostolilor 24:2,3
Ce minciună! Felix nu era nobil, nici nu adusese „o pace mare” în timpul domniei sale. El era un om rău și un conducător crud.
Tertul și-a continuat discursul prezentând acuzațiile împotriva lui Pavel. El a susținut că Pavel i-a stârnit pe oameni împotriva guvernului roman și că a pângărit templul. În timp ce el continua să-l acuze pe Pavel, restul iudeilor se arătau de acord cu minciunile sale.
Felix era un guvernator rău, dar și-a dat seama că evreii nu aveau dreptate. Sesizase lingușirea lor la adresa sa și observase că acuzatorii nu menționaseră nicio dovadă pentru a susține acuzațiile împotriva lui Pavel.
După toate acestea, Pavel și-a început apărarea. El a spus de ce se dusese la Ierusalim — să se închine și să aducă darurile pe care le strânsese. După ce a declarat că nu a provocat nicio perturbare, le-a cerut evreilor să aducă dovezi care să le susțină acuzațiile împotriva lui. Singurul lucru de care se putea face vinovat, a spus el, era credința lui în Dumnezeu și speranța lui în înviere. Versetele 10-21
Felix a fost impresionat. Era sigur că Pavel era nevinovat și că ar fi trebuit să-l elibereze imediat. Dar nu voia ca evreii să se supere pe el. Așa că, deși a fost bun cu Pavel, el l-a ținut în continuare prizonier. Versetul 23
Aplicaţie: Linguşirea este lauda nesinceră sau neadevărată. Ai linguşit vreodată pe cineva pentru a obţine avantaje pentru tine însuți? Este corect să faci asta?