[joi, 29 iulie] Ziua de naștere a lui Irod
Timpul părea că zboară. Fiecare zi a lucrării lui Isus era una foarte plină. Puțin peste doi ani trecuseră de când fusese botezat, iar Isus știa, din profeția lui Daniel (Daniel 9), că mai avea mai puțin de un an și jumătate până la încheierea lucrării Sale pe pământ.
Trecuseră vreo șase luni de când Ioan Botezătorul trimisese pe doi dintre ucenicii lui ca să-L întrebe pe Isus dacă era Mesia. Ei se întorseseră cu vești care îi aduseseră pace și încredere lui Ioan. Acum știa cu siguranță că Isus era Mesia. El făcuse tot ce era posibil pentru a-i pregăti pe oameni să-L accepte.
Deși Ioan Botezătorul nu înțelegea de ce se afla încă în închisoare, știa că putea avea încredere în Dumnezeu. Nu toți slujitorii lui Dumnezeu sunt scoși din închisoare, nu toți scapă de tortură sau de moarte. Dar dacă ei au încredere în înțelepciunea și dragostea lui Dumnezeu chiar și atunci când nu înțeleg, mărturia lor pentru Dumnezeu îi va face pe
alții puternici, iar Dumnezeu îi va recompensa din belșug.
Regele Irod Antipa crezuse că Ioan era un profet adevărat. Dar Ioan îi spusese că el, regele, nu ar fi trebuit să trăiască cu Irodiada, soția fratelui său. Afirmațiile lui Ioan au înfuriat-o foarte tare pe Irodiada. Irod era prea slab pentru a i se opune, așa că el l-a trimis pe Ioan în închisoare ca să-i facă pe plac Irodiadei. El intenționa să-l elibereze, dar ea era hotărâtă să-l distrugă.
Când s-a apropiat ziua de naștere a lui Irod, Irodiada a făcut un plan prin care era sigură că avea să-și atingă scopul în ceea ce-l privește pe Ioan. Regele și-a serbat ziua dând o mare petrecere și având alături oameni importanți din împărăția lui. La acea petrecere s-a băut mult vin – o băutură alcoolică. După ce vinul le-a adormit simțurile, Irodiada a trimis-o pe fiica ei cea frumoasă și tânără, Salomeea, să danseze în fața lui Irod și a oaspeților săi. Nicio fată cuminte nu ar fi făcut asta. Acei bărbați erau beți, iar Irod fusese atât de ademenit de aspectul dansatoarei, încât i-a făcut o promisiune incredibilă în prezența tuturor acelor oaspeți. Marcu 6:22,23
Uneori regii făceau astfel de promisiuni atunci când voiau să-și arate aprecierea față de cineva, chiar dacă, de fapt, nu ar fi dat jumătate din împărăția lor. Dar, beat fiind, Irod a vrut să se laude în fața oaspeților săi importanți și a făcut acea promisiune nechibzuită tinerei dansatoare.
Aplicație: Oamenii fac uneori lucruri nechibzuite atunci când beau o băutură alcoolică. Ei pot spune sau face anumite lucruri când sunt sub influența alcoolului, lucruri care ar putea avea consecințe ce nu pot fi schimbate. Alcoolul ucide celulele creierului, iar creierul nostru e prea prețios pentru a-l irosi bând acea otravă. Ia hotărârea de a nu consuma alcool vreodată!