[duminică, 11 iulie] Planta care crește


După o dimineață foarte aglomerată petrecută învățându-i și vindecându-i pe oameni, Isus a obosit. S-a pogorât la țărmul Mării Galileii și S-a așezat la marginea apei. Dar oamenii s-au adunat curând și acolo. Așa că Isus a urcat într-o corabie de pescuit aproape de țărm și a vorbit mulțimii afate pe mal. Toată predica Lui din acea ocazie a fost alcătuită din povestiri (pilde). Săptămâna trecută am studiat-o pe prima dintre ele, dar mai sunt încă opt. Această primă pildă tulburase mintea multor oameni aflați acolo în acea zi. Ei nu L-au auzit pe Isus spunând nimic despre îndepărtarea ocupației romane și crearea unui nou regat. Așa ceva ar fi dorit aceștia să audă, însă Isus voia ca ei să înțeleagă natura Împărăției Lui. El nu avea nevoie de răscoală și de arme, ci avea să cucerească prin plantarea de noi principii de viață și de comportament în mintea oamenilor. Așa că le-a spus o altă pildă. Citește în Marcu 4:26-29.

Omul care a pus semințele în pământ este un simbol al slujitorilor Evangheliei. Aceștia plantează semințe ale adevărului biblic în mintea oamenilor. Încolțirea semințelor, cea care trimite tulpina plantei către suprafața solului, este un simbol al nașterii și creșterii spirituale. Mica tulpină crește și se dezvoltă într-o plantă înaltă. Apoi, formează un săculeț în partea de sus a tijei, iar acolo cresc boabele. Atunci când planta primește apa și substanțele nutritive de care are nevoie, se dezvoltă normal pe tot parcursul timpului ei de creștere. Dacă nu obține ceea ce are nevoie, creșterea va înceta. Această dezvoltare inadecvată va face ca planta să fe pipernicită.

Aplicație: Boabele sunt un simbol al vieții perfecte a lui Isus. El poate să trăiască în noi pe măsură ce ne dezvoltăm din punct de vedere spiritual. Prin studiul zilnic al Cuvântului (1 Petru 2:2), ajutând pe alții și rugându-ne pentru ei vom crește ca Isus. În loc să ne gândim la noi înșine, ne vom gândi cum putem ajuta pe ceilalți să fe gata pentru cer. Efeseni 4:15