[luni, 15 martie] Ninive este cruțat
Marele oraș Ninive era la fel de nelegiuit ca întotdeauna, când Iona a ajuns acolo. Imediat, el a început să strige: „Încă patruzeci de zile, și Ninive va fi nimicită!” Mii de oameni din Ninive l-au auzit pe Iona strigând acele cuvinte înspăimântătoare, în timp ce străbătea străzile orașului.
Cum au reacționat ei la avertizarea lui? L-au luat în râs sau l-au amenințat? Nu. Chiar și regele știa că, din cauza păcătoșeniei lor, meritau tot ceea ce spunea Iona că se va întâmpla. Regele s-a pocăit și și-a mărturisit păcatele. Poporul a făcut la fel. Cum și-au arătat ei pocăința?
Iona 3:5-10
Dumnezeu a văzut „că se întorceau de la calea lor cea rea” și a decis să nu le distrugă orașul, așa cum spusese că va face. I-a iubit și a vrut să-i salveze. Dumnezeul nostru milostiv este așa dintotdeauna. Citește ce spune Dumnezeu Însuși cu privire la aceasta în Ieremia 18:7-10!
Înainte să meargă la Ninive, Iona știa că Dumnezeu este așa. El știa că dacă oamenii se pocăiau, Dumnezeu nu avea să le mai distrugă orașul. În caz contrar, ei ar fi putut crede că el este un profet fals. Așa se întâmplase și acum, iar el era atât de furios, încât voia să moară. Iona se gândea la sine și punea la îndoială înțelepciunea lui Dumnezeu. Iona 4:1-3
În timp ce Iona aștepta în afara orașului, Dumnezeu a făcut să crească o plantă cu multe frunze pentru a-i ține umbră. Dar, a doua zi, un vierme a distrus planta și Iona s-a înfuriat din nou. El era mai îngrijorat de moartea acelei plante decât de miile de oameni din Ninive care ar fi murit dacă Dumnezeu nu i-ar fi iertat. Cât de egoist! Dar Dumnezeu a încercat să îi arate iar lui Iona ce era în inima Lui și care erau sentimentele Lui față de oameni. Versetele 8-11
Au continuat locuitorii din Ninive să I se închine lui Dumnezeu? Da, dar nu pentru mult timp. Câțiva ani mai târziu, sub un alt rege, Asiria a devenit un dușman aprig al poporului lui Dumnezeu.
Aplicație: Unii oameni nu cred povestea lui Iona, dar Isus a crezut-o și a folosit-o pentru a spune cât timp va sta în mormânt. El a mai spus că locuitorii din Ninive s-au pocăit mai repede decât o făceau cei din zilele Lui. Matei 12:40,41