[duminică, 17 ianuarie] Așteptând să înțeleagă

 

 

În studiul anterior am învățat despre cele două viziuni ale lui Daniel (Capitolele 7 și 8). În timp ce avea a doua viziune, Daniel a auzit pe cineva întrebând cât timp va persecuta cornul cel mic pe poporul lui Dumnezeu și se va opune serviciilor de la Sanctuar. Daniel a auzit răspunsul: „Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți, apoi Sfântul Locaș va fi curățat!”. (Daniel 8:14) În cele din urmă, viziunea s-a încheiat. Daniel tânjea să înțeleagă sensul a tot ce i-a arătat Dumnezeu. Deodată, a văzut pe cineva în fața lui și a auzit o voce. Ce spunea vocea? Daniel 8:15,16

 

Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Gabriel ca să-i explice viziunea. El este îngerul care i-a luat locul lui Lucifer în ceruri. Dumnezeu l-a trimis ca să-l ajute pe Daniel să înțeleagă ceea ce văzuse și auzise. Daniel a fost atât de șocat, încât a căzut la pământ.

 

Curățarea Sanctuarului după 2 300 de zile făcea parte din viziunea care l-a tulburat pe Daniel. Nu știa când va începe sau când se va termina acea perioadă. Gabriel i-a spus că se va împlini mulți ani mai târziu, în „vremea sfârșitului”, și i-a cerut să „pecetluiască vedenia”. Vom studia despre aceasta în lecția următoare.

 

Ce a spus Gabriel despre berbec și despre țap? Versetele 20, 21 . Cele patru coarne, care au crescut după ce cornul cel mare a fost frânt, sunt simboluri ale celor patru regate în care urma să fie împărțită Grecia.

 

Lui Daniel i se arătaseră acum trei seturi de simboluri pentru aceleași împărății ale lumii – chipul din visul lui Nebucadnețar, fiarele din prima sa viziune și berbecul, țapul și cornul cel mic din a doua viziune. Fiecare viziune a adăugat noi detalii care l-au ajutat să le înțeleagă
pe celelalte.

 

Aplicație: Piesele din puzzle-ul profetic al lui Dumnezeu încep să se potrivească acum. Verifică graficul și continuă să îl studiezi pe parcursul acestei săptămâni!