[marți, 29 decembrie] Eșecul înțelepților
Curând după finalizarea studiilor lui Daniel și ale prietenilor săi la curtea împăratului, s-a întâmplat ceva care i-a făcut să realizeze că erau dependenți de Dumnezeu întru totul.
Împăratul Nebucadnețar a avut un vis atât de ciudat într-o noapte, încât s-a trezit și nu a mai putut dormi. Tot ce își putea aminti legat de vis era că fusese foarte important. Știa că nu se va liniști până când nu și-l va aminti și-i va afla semnificația. Așa că și-a chemat înțelepții. Ce
au spus aceștia? Daniel 2:3,4
Împăratul spusese deja că nu-și poate reaminti visul, dar înțelepții îi explicau iar și iar că fără să cunoască visul nu îl pot interpreta. Împăratul s-a mâniat și a devenit suspicios. Le-a spus ce se va întâmpla dacă nu vor face ce li se cere. Ei trebuiau să-i spună visul și însemnătatea lui, altfel…
Înțelepții știau că împăratul vorbește serios, însă ei aveau de-a face cu o imposibilitate. Nu e greu de imaginat cât de înspăimântați erau. Mai avea oare rost să-i explice împăratului situația? Versetele 7-12
Daniel și prietenii lui făceau parte din rândul înțelepților, dar nu fuseseră convocați la întâlnirea aceea, așa că nu știau nimic despre cele întâmplate. Cum crezi că s-au simțit când au aflat? Versetul 13
Cu tact și înțelepciune, Daniel a vorbit cu Arioc, căpetenia împăratului. Acesta l-a rugat pe rege să nu-și omoare toți înțelepții, ci să aștepte, iar Nebucadnețar a fost de acord.
Aplicație: Sunt tinerii de azi la fel de politicoși și plini de tact cum a fost Daniel? Tu ești? Întreabă-ți părinții și apropiații cum poți să îmbunătățești acest aspect!