[marți, 20 octombrie]
Pe când era copil, Adolf voia să devină artist. El a pictat câteva tablouri pe hârtie, dar tabloul pentru care a rămas în istorie este o scenă de ticăloșie infamă. Niciun alt om nu a fost urât mai mult ca Adolf Hitler. El visa să facă din Germania cea mai puternică națiune din lume. A făcut tot ce i-a stat în putere pentru a-i elimina pe evrei și pe toți cei care i se opuneau. El s-a străduit enorm să transforme Germania într-un mare imperiu. A reușit să înceapă un război mondial și să cucerească majoritatea țărilor Europei. În tot acest timp, a ucis milioane de oameni. Înainte de moartea sa, mâinile, picioarele și capul îi tremurau. Stomacul i se înnoda de durere. El s-a otrăvit, apoi s-a împușcat. După aceea, corpul său a fost ars.
Observăm că Adolf și-a folosit rațiunea pentru a lua hotărâri precise. Apoi a transformat aceste hotărâri în fapte. Adolf Hitler ne oferă un exemplu de autodisciplină, dar ceva lipsește. Poți spune ce anume? Răspunde la următoarele întrebări, încercuind răspunsul corect.
1. Putem vorbi de autodisciplină în cazul lui Hitler?
DA NU
2. Era aceasta o autodisciplină benefică?
DA NU
3. Este Satana autodisciplinat?
DA NU
Citește 2 Corinteni 3:18. Explică în cuvintele tale legătura dintre aceste versete și ascultare.